8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSorin Câmpeanu şi Remus Pricopie îşi păstrează posturile de rectori

Sorin Câmpeanu şi Remus Pricopie îşi păstrează posturile de rectori

Profesorul universitar Sorin Cîmpeanu a fost ales pentru al doilea mandat consecutiv în funcţia de rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, cu 91,7% din voturi, au declarat, duminică, pentru Agerpres, oficiali din cadrul instituţiei de învăţământ superior.  

Potrivit aceloraşi surse, prezenţa la vot a fost de 93%, cea mai mare de până acum. Sorin Cîmpeanu va ocupa funcţia de rector pentru următorii patru ani, după ce a mai avut un mandat în perioada 2012-2016. Preşedinte al Senatului USAMV a fost ales, pentru al doilea mandat, profesorul universitar Alexandru Sonea. 

Profesorul Remus Pricopie a fost reales rector al SNSPA, mandatul 2016-2020. Şi profesorul Mircea Dumitru va ocupa funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti pentru al doilea mandat consecutiv. 

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” îşi vor alege rectorii în luna februarie. Profesorul universitar Mihnea Costoiu va candida şi el pentru un nou mandat de rector pentru perioada 2016-2020 la UPB. 
De asemenea şi profesorul Ioanel Sinescu candidează pe data de 10 februarie pentru al doilea mandat în fruntea UMF “Carol Davila”.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă