8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialStudenții i-au cerut lui Costoiu creșterea burselor sociale, la început de an...

Studenții i-au cerut lui Costoiu creșterea burselor sociale, la început de an universitar

Studenții din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) i-au cerut ministrului delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, creșterea burselor sociale și garantarea dreptului de a beneficia de reducere la transportul public, conform unui comunicat al ANOSR, remis redacției. 

Ei au mai discutat cu Costoiu și despre adoptarea unei metodologii naționale care să facă eficiente centrele de consiliere și orientare în carieră din universități, adoptarea unui mecanism care să nu permită universităților abuzuri privind recunoașterea studiilor postliceale ca studii universitare sau participarea studenților în procesul de alegere a conducerii universităților.

Studenții ieșeni de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” au arătat că primesc reducerea de 50% la transportul public doar o dată la câteva luni, din cauza subvenției mici de la stat pentru transport, iar la Universitatea de Medicină, beneficiază de reducere doar studenții cu medii mari. Mihnea Costoiu le-a promis tinerilor că va cere o suplinire a subvenției la transport pentru studenți, pentru a rezolva această problemă.

Citește și: Studenții cer creșterea burselor sociale și respectarea dreptului de 50% reducere la transportul public

În ceea ce privește bursele sociale, care se ridică în prezent la 230 de lei, studenții au cerut ca suma să acopere cheltuielile pentru cazare și mâncare, estimate de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior la 575 de lei.

Conform comunicatului ANOSR, ministrul delegat pentru Învățământ Superior a spus că va depune eforturi pentru creșterea burselor sociale.

La sfârșitul lunii iulie, aproximativ 200 de studenţi au protestat pe străzile din Cluj-Napoca. Ei și-au lipit pe gură plasturi negri și au cerut demisia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, şi a ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, nemulțumiți de modificarea Legii Educației.

Citește și: UPDATE. Studenții au protestat, joi, la Cluj, cu plasturi negri lipiți la gură. Ei au cerut demisiile lui Pricopie și Costoiu

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...
Ultima oră
Pe aceeași temă