11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialTerapie de șoc pentru școlile clujene

Terapie de șoc pentru școlile clujene

Elevii din anii terminali ai gimnaziului sau liceului sunt supuși unor verificări repetate, pentru ca aceștia, împreună cu profesorii și cu părinții lor, să știe exact cât de bine pregătiți sunt pentru examenele de final.

În urmă cu patru-cinci ani, județul Cluj era unul de pluton din perspectiva rezultatelor obținute de elevi la examenele care marchează finalizarea studiilor gimnaziale sau a celor liceale. Conducerea Inspectoratului Școlar a decis să aplice o terapie de șoc, pentru a schimba această strae de fapt. Drept urmare, promovabilitatea la examenele de absolvire a claselor a VIII-a și a XII-a a crescut spectaculos la Cluj în ultimii ani. Clujul este în prezent pe primul loc în topul celor mai performante județe din ultimii trei ani la capitolul performanțele școlare ale elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a.

Noi metode de pregătire

Inspecțiile formale de până acum au fost înlocuite cu inspecții inopinate, cu ajutorul cărora reprezentanții Inspectoratului Școlar doresc să afle cu decurge în mod real pregătirea la clasă. Profesorii care au nevoie de sprijin pentru îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevii lor au fost puși în legătură cu specialiștii din cadrul Inspectoratului, așa numiții profesori metodiști. De asemenea, sunt organizate mai multe sesiuni de examinare, în care sunt simulate examenele de absolvire, iar apoi fiecare lucrare este discutată de către profesori cu părinții elevilor în cauză.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar din județul Cluj au observat că există multe cazuri în care părinții nu cunosc cu adevărat cât de bine pregătiți sunt copiii lor pentru examenul de absolvire a clasei a VIII-a sau pentru cel de bacalaureat. Drept urmare, ei au început să organizeze simulări, care imită condițiile în care au loc examenele reale de absolvire a gimnaziului sau a liceului. Lucrările elevilor sunt evaluate după metodologia folosită în cazul examenelor reale, iar apoi părinții sunt chemați la școală, pentru a discuta rezultatele simulărilor cu profesorii și pentru a putea lua din timp acele măsuri care pot ajuta la corectarea deficiențelor, spune inspectorul școlar general, Valentin Cuibus. ”Cred că prima condiție este reprezentată de sinceritate. Inspecțiile la clasă care sunt regizate nu mai folosesc nimănui. Trebuie să știm care este calitatea predării. De asemenea, părinții trebuie să știe concret cât de bine pregătiți sunt copiii lor. Aceste simulări, care au loc cu luni bune înainte de examenele reale, lasă timpul necesar pentru remedierea deficiențelor. Părinții știu ce măsuri trebuie să ia pentru a îmbunătăți performanțele școlare ale copiilor”, a spus Valentin Cuibus.

Reacții pozitive

Părinții privesc cu ochi buni această inițiativă. ”Evaluările repetate, realizate de alți profesori decât cei aflați la clasă, sunt foarte bune, pentru că aduc un plus de obiectivitate. Mai mult, ele îi obișnuiesc pe copii cu stresul inerent unor asemenea testări, astfel că scade riscul ca elevii emotivi să clacheze. Conducerea Inspectoratului Școlar trebuie sprijinită să continue cu aceste măsuri”, spune unul dintre părinții ai căror copii învață la Liceul Lucian Blaga din Cluj-Napoca.

Noile tehnologii, în slujba educației

Verificările repetate și simularea examenelor nu sunt singurele ”arme” cu care reprezentanții Inspectoratului Școlar au crescut performan­țele școlare. În joc au fost puse și noile tehnologii. Astfel, există școli unde profesorii oferă sfaturi elevilor lor și comunică cu părinții prin intermediul rețelelor de socializare. Există în alte școli cataloage electronice, care permit verificarea în timp real a notelor obținute de elevi, precum și dacă aceștia chiulesc sau nu de la școală. De asemenea, unii dintre cei mai performanți profesori au decis să utilizeze canale precum YouTube.com, unde încarcă înregistrări video ale unor lecții, pentru ca elevii care nu au înțeles anumite amănute la clasă să poată revedea explicațiile ori de câte ori este ­necesar.  

Cum vor fi organizate ­simulările din acest an

Unele școli au organizat deja simulări locale ale examenelor, în primul semestru. La nivelul județului, simularea examenelor pentru elevii clasei a VIII-a va avea loc în perioada 23 februarie-6 martie. Pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, simularea bacalaureatului va avea loc în perioada 2-12 martie. La aceste simulări vor participa în total 15.000 de elevi.

 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă