12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialTeza de doctorat a lui Victor Ponta va fi verificată de Universitatea...

Teza de doctorat a lui Victor Ponta va fi verificată de Universitatea din Bucureşti

Rectorul Universităţii din Bucureşti a solicitat întrunirea de urgenţă a Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti pentru a dezbate acuzaţiile de plagiat privind teza de doctorat aduse prim-ministrului Victor Ponta.

“Actul academic de educaţie şi menţinere a calităţii în cercetare constituie o preocupare constantă în Universitatea din Bucureşti, de aceea conducerea Universităţii din Bucureşti a adresat o solicitare conducerii Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti pentru a-şi preciza punctul de vedere referitor la contestarea calităţii ştiinţifice a tezei de doctorat a domnului Victor Ponta”, susţin reprezentanţii Universităţii din Bucureşti într-un comunicat remis Romania liberă.

În urma solicitării conducerii Universităţii din Bucureşti, Consiliul Facultăţii de Drept va discuta constituirea unei comisii formate, de preferinţă, din experţi internaţionali, din universităţi străine, pentru a analiza acuzaţiile de plagiat cu privire la teza de doctorat a domnului Victor Ponta. Ulterior acestei analize, concluziile materialului care va fi realizat de comisia constituită ad-hoc vor fi prezentate Senatului Universităţii din Bucureşti şi publicului larg.

Conducerea Universităţii din Bucureşti, în cunoştinţă de cauză şi pe baza celor două materiale (punctul de vedere al Facultăţii de Drept şi punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti), va putea dispune măsuri adecvate în acel moment.

Victor Ponta şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în anul 2003.

Consiliul de Administraţie al Universităţii din Bucureşti a luat decizia, în şedinţa din data de 30 mai 2012, să aprobe achiziţia unui soft anti-fraudă universitară care să fie utilizat la nivelul întregii universităţi.

 

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă