20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialTichie de mărgăritar pentru liceul din Cumpăna

Tichie de mărgăritar pentru liceul din Cumpăna

Liceul Tehnologic ­”Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna este unul dintre cele mai slabe din județ. De fapt, din țară. „Performanțele“ sale sunt greu de atins, dacă luăm în considerare faptul că, cel puțin în ultimii doi ani, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost zero. În ciuda acestor rezultate, autoritățile locale nu par să ia măsuri pentru rezolvarea situației.

Dimpotrivă, în ultimele zile, acestea sunt preocupate de vizite internaționale, care cu siguranță nu îi vor face pe elevi să promoveze examenul de bacalaureat. ”O delegație de profesori din Turcia, alcătuită din prof. univ. Mahmut Hamil Nazik și prof. Tuncer Demirci, a efectuat duminică, 9 noiembrie, o vizită de documentare în județul Constanța, în vederea identificării unor noi oportunități de colaborare între unități de învățământ tehnologic din cele două țări.

Delegația străină, însoțită de doamna Bormambet Vildan, inspector de specialitate în Ministerul Educației Naționale, a fost primită de conducerea Liceului Tehnologic «Nicolae Dumitrescu» din Cumpăna și primarul localității, Mariana Gâju”, anunță primăria din localitate. În comunicat se precizează că s-au identificat ”posibilități de colaborare, axate în principal pe derularea de stagii de pregătire practică în Germania, Austria și Turcia” și că participanții au vizitat cabinetele și laboratoarele liceului cumpănean. De asemenea, primarul a invitat oaspeții să viziteze primăria și moscheea din localitate, unde etnicii turci le-au pregătit musafirilor tradiționala așure.

Au picat testul psihologic

Liceul din Cumpăna, unde învață copii de la grădiniță până în clasa a XII-a, nu are probleme numai cu promovabilitatea la bacalaureat. La începutul acestui an acesta școlar, o veste a căzut ca un șoc asupra părinților care au copii aici: mai mulți profesori nu au trecut testul psihologic. Numele profesorilor nu au fost făcute publice, iar părinții se tem că aceștia nu-și pot exercita meseria așa cum trebuie dacă au picat testele psihologice. 

Cele mai citite

Razie în portul Constanța. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 34.000 de lei

La data de 10 mai, polițiștii din diverse structuri ale ordinei publice, rutiere și de siguranță a transporturilor au efectuat o acțiune de control...

Rușii presează și avansează în regiunea Harkov din Ucraina

Forţele ruse au început o operaţiune ofensivă de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov şi au obţinut câştiguri tactice semnificative, conform antena3.ro. Lupte grele...

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...
Ultima oră
Pe aceeași temă