23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialTitularizare 2014 Cluj: 11 candidați au obținut nota 10 la examen

Titularizare 2014 Cluj: 11 candidați au obținut nota 10 la examen

Jumătate din profesorii din Cluj care au susținut examenul de titularizare au reușit să ia peste 7,iar 11 au obținut nota 10, informează Mediafax.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, vineri, că examenul de titularizare a fost susţinut în judeţ de 1.130 de cadre didactice. Dintre aceştia, mai mult de jumătate au obţinut nota 7, nota minimă pentru ocuparea unui post în învăţământ pe perioadă nedeterminată. 11 din ei au reuşit să obţina nota maximă, 10.

Astfel, 627 de note au fost peste 7 (55,48 la sută), în vreme ce 962 de note sunt peste 5 (85,13 la sută).

Citește și: TITULARIZARE 2014. UPDATE. 48,66% dintre profesori au reușit să ia o notă peste 7. 158 de candidați au luat 10, iar 28 au fost dați afară pentru copiat

În judeţul Cluj au fost scoase la concurs, anul acesta, 71 de posturi pe perioadă nedeterminată. Cei care au obţinut note peste 5 pot ocupa locuri pe perioadă determinată în sistemul de învăţământ, fiind scoase 1.079 de astfel de posturi.

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă