7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu a decorat UAUIM

Traian Băsescu a decorat UAUIM

Preşedintele Traian Băsescu, a decorat marţi, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţare.

”În semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite de-a lungul timpului în formarea noilor generaţii de arhitecţi, pentru contribuţia avută la promovarea şcolii arhitecturii româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” – în grad de Mare Ofiţer Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie.

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" este principala instituţie universitară de stat dedicată formării specialiştilor în domeniul arhitecturii şi urbanismului. Ea este totodată şi cea mai veche instituţie de acest fel din România, fiind continuatoarea formelor succesive de învăţământ de arhitectură iniţiate în 1892 prin Şcoala de arhitectură înfiinţată de Societatea Arhitecţilor Români.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă