13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialTrei anchete, deschise în cazul profesorului de la Colegiul Tudor Vianu. Ce...

Trei anchete, deschise în cazul profesorului de la Colegiul Tudor Vianu. Ce spun părinţii

Inspectoratul Şcolar, Ministerul Educaţiei şi conducerea Colegiului Naţional de Informatică “Tudor Vianu” au deschis anchete, după ce mama unei eleve a acuzat un profesor că ar fi cerut elevilor ce doresc o notă mai mare la matematică, să se târască în genunchi. Pe de altă parte, alţi elevi şi părinţi îl susţin pe dascăl şi declară că a fost vorba de o glumă, informează Digi24.

Potrivit mamei unei eleve care a fost în clasă când a avut loc incidentul, fata nu a văzut situaţia ca pe o glumă. În aceste condiţii, mama fetei a venit la liceu să depună plângere oficială împotriva profesorului de matematică.

Pe de altă parte, un alt părinte susţine că elevul care s-a pus în genunchi a vorbit cu fiica bărbatului la telefon. Astfel, el i-ar fi spus că a fost vorba de o glumă, pe care el a iniţiat-o.

Citeşte şi: Profesorii de la Colegiul “Tudor Vianu” iau atitudine în cazul controversei profesorului de matematică

„S-au spus multe minciuni şi încercăm să demontăm şi să iasă adevărul la lumină. Este un profesor exceptional”, spune un alt părinte.

Profesorul Severiu Moldoveanu este susţinut şi de colegii săi, care au publicat o scrisoare deschisă, ca reacţie la reacţiile mass-media cu privire la cazul profesorului de matematică.

“Comentariile defăimătoare pe care le citim în mediul on-line în ultimele zile la adresa colegiului nostru nu sunt onorante pentru cei care le fac, mai ales că noi, profesorii, încercăm, fără prea multe resurse, să dăm calitate actului educaţional. Neavând resursele învăţământului particular, noi trebuie să facem lecţii de calitate cu clase având 30-35 de elevi, trebuie să ţinem cercuri cu olimpici care au alte nevoi decât ceilalţi elevi, trebuie să facem faţă presiunii unora dintre părinţii care vor doar note mari, fără a fi interesaţi de evoluţia propriilor copii, de valori, cunoştinţe sau competenţe”, precizează sursa citată.

Citeşte şi: Miting la Liceul Tudor Vianu, pentru susținerea profesorului de matematică

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a decis trimiterea unui control de urgență la Colegiul Național “Tudor Vianu” din Capitală, după mediatizarea unui caz în care un profesor a umilit un elev. Presa a relatat că un profesor de matematică de la Colegiul “Tudor Vianu” și-ar fi umilit elevii. Dascălul ar fi spus, în clasă, că îi dă un punct în plus la teză celui care îl roagă în genunchi. Unul dintre adolescenți ar fi făcut acest lucru, iar gestul a devenit public pe o rețea de socializare.

 

Cele mai citite

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă