18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUn elev de 15 ani a ajuns la spital, după ce un...

Un elev de 15 ani a ajuns la spital, după ce un coleg l-a lovit în cap cu un scaun

Un elev în vârstă de 15 ani din comuna Band, județul Mureș, a fost internat, marți, la Clinica de Neurochirurgie din Târgu Mureș şi va fi operat, după ce a fost lovit cu un scaun în cap de către un coleg de clasă, informeză Mediafax.

Agresorul are 17 ani. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal.

Directorul școlii din comuna Band, Gheorghe Creți, a declarat că incidentul a avut loc între doi colegi din clasa a VIII-a. Cei doi elevi au avut o dispută verbală, după care elevul mai mare l-a lovit pe celălalt în cap cu un scaun, care avea picioare de metal.

Copilul lovit a fost dus cu ambulanța la Târgu Mureș, unde a fost internat la Clinica de Neurochirurgie și urmează să fie operat.

Creţi a spus că a fost sesizată Poliția, iar conducerea școlii va lua măsuri disciplinare împotriva elevului care l-a lovit pe celălalt, măsuri care includ scăderea notei la purtare și transferarea în altă clasă. "De asemenea, cei doi elevi vor fi consiliați de un psiholog școlar", a spus Creți.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureș, Carmen Frandeș, a declarat că pe numele elevului agresor a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, acesta urmând să răspundă pentru fapta sa.

Șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureș, Ștefan Someșan, a declarat că, după finalizarea anchetei Poliției, va fi începută o verificare şi de către ISJ Mureș. "Școala din Band și-a îndeplinit corect sarcinile în gestionarea acestui incident", a afirmat Someșan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...
Ultima oră
Pe aceeași temă