9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUniversitatea Babeș-Bolyai se opune revenirii la vechiul mod de finanțare a învățământului

Universitatea Babeș-Bolyai se opune revenirii la vechiul mod de finanțare a învățământului

 

Cele mai importante universități din România se opun unui proiect de lege care ar presupune renunțarea la unele dintre cele mai importante reforme din domeniul învățământului superior. Concret, este vorba de revenirea la vechiul sistem de finanțare a universităților, cercetării și dezvoltării.

”Universitatea Babeș-Bolyai susține poziția celor două universități partenere din cadrul Consorțiului Universitaria, Universitatea București și Universitatea de Vest din Timișoara, de a păstra actuala formă de organizare a Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). În forma actuală, UEFISCDI este o instituție puternică, organizată după modele și standarde europene. Considerăm că cercetarea românească are nevoie de predictibilitate și de sporirea finanțării. Orice modificare care afectează independența și setul de bune practici ale UEFISCDI poate destabiliza echilibrul fragil în care se află cercetarea românească, având un impact negativ asupra competitivității mediului academic românesc”, spun reprezentanții universității clujene.

Cer păstrarea modului european

De asemenea, reprezentanții universității clujene sunt de părere că revenirea la vechiul sistem de finanțare ar periclita funcționarea modelului european consacrat deja în România. ”Poziția Universității Babeș-Bolyai vine să consolideze ideea că orice restructurare a UEFISCDI nu are voie să iasă din parametrii modelelor similare, de la nivel european, astfel încât să asigure transparență, eficiență și evitarea conflictelor de interes în gestionarea banului public.

Accesul la finanțarea cercetării trebuie să fie realizat exclusiv pe baze competitive, luând în calcul standardele internaționale specifice fiecărui domeniu de cercetare științifică”, spun reprezentații UBB.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă