9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVaslui: Elevi de clasa a VI-a, duși la spital, după ce au...

Vaslui: Elevi de clasa a VI-a, duși la spital, după ce au băut țuică

Doi elevi de clasa a VI-a au fost duși de urgență la spital, vineri, de la școala din localitatea Perieni, județul Vaslui, după ce au băut țuică, pe drumul spre școală, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, celor doi copii – un băiat și o fată de 13 ani – li s-a făcut rău în timpul orelor, iar conducerea şcolii a sunat la 112.

Cei doi copii, elevi în clasa a VI-a la şcoala din Perieni, au fost preluaţi de o ambulanță şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde au fost diagnosticați cu ”intoxicaţie acută voluntară cu alcool”.

"Din câte se pare, cei doi copii au băut alcool pe drumul spre şcoală, după ce băiatul a luat o sticlă de ţuică de acasă. În momentul în care au ajuns la căldură li s-a făcut rău. Conducerea şcolii va anunţa primăria din localitate pentru ca asistentul social să facă o anchetă în acest caz şi să se stabilească în ce condiţii a ajuns ca unul dintre elevi să aibă băuturi alcoolice asupra sa", a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă