12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialREZULTATE BACALAUREAT 2016. Rata de promovare este de 66,7%. Când pot fi...

REZULTATE BACALAUREAT 2016. Rata de promovare este de 66,7%. Când pot fi depuse contestațiile. Ministrul Educației, nemulțumit de rezultat

UPDATE 12.58: Rata de promovare a examenului examenului de Bacalaureat este de 66,7% înainte de depunerea contestațiilor.

La nivel național, 56 de absolvenți de liceu au obținut media 10. Dintre aceștia, șapte sunt din municipiul București.

Puteți consulta rezultatele aici.
 
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat, la Digi24, că este nemulțumit de rezultatele sesiunii iunie – iulie.

Astfel, conform datelor MEN, 86.262 (66,7%) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi au reușit să promoveze examenul. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6%, rată de reuşită). S-au înregistrat 56 de medii de 10 (cele mai multe în Capitală – 7 medii).

Din cei 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.390 de candidaţi (109.973 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.417 din promoţiile anterioare). 7.948 de candidaţi au absentat, iar 42.937 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (28.383 din promoţia curentă şi alţi 14.554 din promoţiile anterioare), a precizat Ministerul Educației, într-un comunicat. 

191 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Ei nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Județele cu cele mai mari procente de promovare 

Cluj – 83,32%

Bacău – 79,91%

Braşov – 78,21%

Sibiu – 77,69%

Galaţi – 77,65%

București – 68,5%.

Judeţele în care rata de promovare s-a situat sub 50 la sută sunt Ilfov (34,15%), Teleorman (48,48%) şi Giurgiu (40,06%).

Notele în celelalte județe 

Neamț: 2 medii de 10; 66,13 % au fost admiși 

Dâmbovița: o medie de 10; 56,55% au fost admiși 

Prahova: o medie de 10; 73,03% au fost admiși 

Gorj: patru medii de 10, 57,42% au promovat 

Mehedinți: nici o medie de 10, 54,48% au promovat 

Bistrița-Năsăud: o medie de 10, 69,39% admiși 

Vaslui: două medii de 10; 69,62% admiși 

———-

BACALAUREAT 2016. Notele la examenul de Bacalaureat vor fi anunțate la ora 13.00, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației, Mirabela Amarandei, pe pagina sa de Facebook. 

—-

Absolvenții de clasa a XII-a aflăm marți, rezultatele primei sesiuni a examenului de Bacalaureat. Astfel, notele vor fi afișate până la ora 16.00. În intervalul 16.00 – 20.00 ei vor putea depune contestații.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi făcute publice pe 16 iulie. 

Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 473 de centre de examen organizate în acest sens, s-au înscris peste 137.300 de candidaţi din toate promoţiile. 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, toate probele scrise, să obţină cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, însă media generală să fie 6. 

Candidaţii care au fraudat nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului. 

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50 iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă