9 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăSpecialMunca asistentilor medicali nu este respectata

Munca asistentilor medicali nu este respectata

Asistentii medicali care isi desfasoara activitatea in mediul rural obtin salarii sub mediul pe economie, iar sporurile salariale sunt doar o amagire pentru acestia. Acestea sunt doar o parte din concluziile pe care reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Botosani le-au constatat in urma unui control efectuat la sesizarea sindicalistilor de la Blocul National Sindical, filiala Botosani. Controlul s-a desfasurat pe parcursul a doua luni si a avut in vedere programul si salarizarea salariatilor din 29 de cabinete medicale din mediul rural. Liderul BNS, filiala Botosani, Vasile Chiru, a declarat ca a fost sesizat de sindicalistii de la Colegiul Asistentilor Medicali fata de aceste nereguli. In urma controlului a rezultat faptul ca la 16 cabinete asistentii medicali nu-si primesc sporul de vechime, iar la alte 23 de cabinete, salariul acordat era sub minimul pe economie. O alta abatere de la normele de munca constatata de inspectorii ITM este cea legata de timpul de munca, care in cele mai multe cazuri depaseste cele opt ore pe zi incluse in contractul de munca. Vasile Chiru s-a declarat multumit de rezultatele acestui control si spera ca situatia sa fie remediata la nivelul cabinetelor medicale verificate in aceasta perioada: “Pe noi controlul ne multumeste, acum speram sa se ia si masuri, nu e de competenta noastra. Noi ii vom intreba mai tarziu pe cei care ne-au sesizat daca au fost rezolvate problemele dupa acest control. Li s-a dat un termen de remediere”, a declarat Vasile Chiru, liderul BNS, filiala Botosani.

Cele mai citite

Astrele conspiră pentru rămânerea lui Nicușor Dan / Șansa plutește-n aer, dar lipsește un Dudu Georgescu

Se pare că toate astrele conspiră pentru rămânerea lui Nicușor Dan în fotoliul de primar general. Altfel nu se explică bătălia oarbă pentru căutarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă