21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăAon România dă startul înscrierii pentru Best Employers Study, ediția 2016

Aon România dă startul înscrierii pentru Best Employers Study, ediția 2016

Aon România, unul din principalii jucători pe piața de brokeri de asigurare și reasigurare din România, invită companiile interesate să se înscrie la cea de-a patra ediție a Best Employers Study, cercetarea care aduce recunoaștere publică organizațiilor ce au reușit să creeze medii de lucru extraordinare pentru angajații lor.

Best Employers Study (BES) se adresează companiilor care au peste 50 de angajați și cel puțin trei ani de activitate pe piața din România.

Studiul este realizat anual și ajută factorii de decizie din companii să descopere care este nivelul de implicare profesională (engagement) al angajaților, legătura lor emoțională față de companie, precum și dacă există diferențe între percepția acestora și cea a managerilor, astfel încât să poată lua măsuri cât mai eficiente.

„Măsurarea nivelului de engagement în cadrul companiilor este cel mai important aspect al studiului. BES oferă o imagine realistă, multi-dimensională, a situației actuale și identifică zonele asupra cărora angajatorii trebuie să-și îndrepte atenția pentru a îmbunătăți sau a susține nivelul de engagement. Invităm organizațiile să participe la studiul Best Employers România 2016 pentru a vedea unde îi poziționează proprii angajați pe drumul către statutul de Best Employer”, spune Virginia Păuna, Project Leader Best Employers România.

Metodologia după care se desfășoară studiul a fost dezvoltată de Aon Hewitt,  divizia de consultanță și outsourcing în domeniul managementului resurselor umane a Aon plc.

Aon Hewitt organizează de 20 de ani studii de engagement. Informațiile obținute de-a lungul timpului la nivel mondial au demonstrat că organizațiile ai căror angajați au un nivel ridicat de engagement  sunt cu până la 40% mai profitabile, au un nivel al fluctuației de personal cu 25% mai mic, iar pozițiile libere existente sunt ocupate prin recrutare internă cu până la 40% mai mult față de companiile ai căror angajați manifestă un grad scăzut sau mediu de implicare profesională. 

Companiile care doresc să participe la studiu se pot înscrie aici, până la data 01 august 2016. Rezultatele studiului vor fi anunțate în cadrul Galei Aon Best Employers ce va avea loc în luna noiembrie 2016.

La ediția din 2015 au participat 15.500 de angajați, 1.150 middle manageri și 224 directori executivi din 35 de companii. Acest eșantion de respondenți a reprezentat o populație activă totală de peste 38.000 de angajați.

Nominalizarea la titlul ”Aon Best Employer 2015” a fost obținută de către Adobe Systems România, Autonom, Dell, Edenred România, Companiile Mars, Inc. din România (Royal Canin Romania, Mars Romania, Wrigley Romania), McDonald’s România și Pfizer România.

Rezultatele din 2015 au arătat că implicarea profesională este importantă pentru companiile Best Employer – rezultatul scorului de engagement al acestor companii fiind în creștere – 80% în 2015 față de 78% în 2014 și 71% în 2013.

Ce spun câștigătorii BES 2015:

Pentru noi, Best Employers este un instrument de lucru, precum și o validare anuală a eforturilor noastre colective. În fiecare an am învățat câte ceva din rezultatele studiului și sunt sigur că vom învăţa în fiecare din anii următori”. Marius Ștefan, General Manager Autonom Services

“Studiul Best Employer este în primul rând un instrument prin care urmărim continuu percepția colegilor privind mixul de motivare care să asigure impactul maxim pentru ei, pe toate dimensiunile măsurate de studiu. Poziționat să susțină o direcție strategică de îmbunătățire continuă a percepției și calibrarea investițiilor în capitalul uman, reprezintă o investiție minimă față de efectul creșterii engagementului prin performanțe superioare, atât individuale, cât și organizaționale. Aon Hewitt oferă prin acest studiu o abordare holistică, adaptată cerințelor organizației, prin care ne dorim să avem un avantaj competitiv prin angajații noștri care pot recomanda compania Pfizer ca și un angajator de top.” Mirela Iordan, HR Director Pfizer România Aon Hewitt organizează anual studiul Best Employers în Europa Centrală și de Est încă din anul 2001.

România a revenit pe lista țărilor participante la studiu începând cu 2013, când s-a clasat pe locul 4 între țările din Europa Centrală și de Est, ca nivel de implicare profesională a angajaților, după Ungaria, Cehia și Rusia.

 

 

 

Cele mai citite

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă