6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBotoșani: Localnicii unei comune refuză locuri de muncă și spun că preferă...

Botoșani: Localnicii unei comune refuză locuri de muncă și spun că preferă ajutoarele sociale

Localnicii unei comune din județul Botoșani nu vor să se angajeze la două firme străine, care caută muncitori necalificați în domeniul confecțiilor, spunând că preferă să trăiască din ajutoarele sociale, relatează Mediafax.

Numai 17 din cei 104 locuitori apți de muncă din comuna Dângeni au vrut să se angajeze la cele două firme, care au scos la concurs 50 de posturi, plătite cu câte 1.000 lei/lună.

Autorităţile locale din comuna Dânceni au organizat şedinţe publice în acest sens, în care li s-au explicat oamenilor avantajele unor locuri de muncă, pe lângă salariu şi vechimea în muncă, ce va conta la pensie.

În cele două săptămâni de recrutare, cele două firme au angajat doar 13 persoane, dintr-un total de 104 persoane identificate de primărie ca apte de muncă.

"Am analizat cu atenţie această problemă şi am constatat că nicio persoană din segmentul de vârstă 19-30 de ani nu a dorit să se angajeze. Avem o persoană special desemnată în cadrul primăriei, care a mers şi a anunţat, din poartă în poartă, toate cele 104 persoane apte de muncă, aflate în baza noastră de date. Doar 30 de localnici s-au arătat interesaţi şi mai puţin de jumătate s-au şi angajat. Cred că avem o mare problemă, aceea de a conştientiza tinerii ce înseamnă munca. Preferă să trăiască din ajutoare sociale sau, aşa după cum ne-au spus, din ce au, adică din veniturile părinţilor", a declarat, joi, primarul comunei Dânceni, Cătălin Rotundu.

Edilul comunei Dânceni a postat inclusiv un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care-i încurajează pe tineri să meargă la muncă şi să nu mai stea la rând la ajutoarele sociale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă