20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe serviciu secret are cea mai bună imagine în rândul comunității gay

Ce serviciu secret are cea mai bună imagine în rândul comunității gay

Celebrul MI5, serviciul britanic de contrainformaţii şi securitate internă, a ocupat primul loc într-un sondaj realizat de curând în Marea Britanie, ce a vizat identicarea angajatorului cu cea mai prietenoasă atitudine faţă de persoanele gay, informează Reuters, citat de Mediafax.

La doar 25 de ani după ce MI5, cea mai puternică agenţie de spionaj intern din Marea Britanie, a renunţat la interdicţia ce viza angajarea homosexualilor, celebrul serviciu britanic a fost desemnat, marţi, cel mai prietenos angajator faţă de persoanele gay.

Astfel, MI5 a ocupat primul loc într-un top ce a inclus peste 400 de companii şi organizaţii, întocmit de compania Stonewall şi denumit “Ghidul pe 2016 pentru echitate la locul de muncă faţă de angajaţii care sunt lesbiene, gay, bisexuali şi transgender”. În urmă cu şase ani, MI5 ocupa abia locul al 134-lea în acelaşi clasament.

“Oamenii vor da tot ce au mai bun în ei la locul de muncă atunci când simt că sunt sprijiniţi, valoroşi şi trataţi cu respect de către colegii lor”, a spus Andrew Parker, directorul general al MI5.

“Diversitatea este vitală pentru MI5, nu doar pentru că aşa este corect ca noi să reprezentăm comunităţile pe care le servim, ci şi pentru că ne bazăm pe talentele celor mai talentaţi oameni, indiferent cine sunt, cum sunt şi de unde sunt ei”, a continuat Andrew Parker.

Serviciul MI5, înfiinţat în 1909 pentru a contracara serviciul de spionaj german înainte de Primul Război Mondial, a luptat apoi cu KGB-ul sovietic în timpul Războiului Rece, iar în prezent alocă aproximativ două treimi din bugetul său operaţiunilor de combatere a terorismului internaţional, predominant asociat cu Siria.

MI5 şi alte servicii secrete din această ţară, precum MI6 (Secret Intelligence Service) şi GCHQ (Government Communications Headquarters), încearcă de mai mulţi ani să schimbe percepţia publicului larg, care le consideră veritabile “bastioane de reacţiune dominate de bărbaţi”.

Din totalul celor 4.000 de angajaţi ai MI5, 41% sunt femei şi aproximativ 50% sunt persoane care nu au împlinit încă vârsta de 40 de ani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...
Ultima oră
Pe aceeași temă