11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăControale la sânge pe litoral

Controale la sânge pe litoral

Proprietarii de hoteluri și de unități de alimentație de pe litoral se plâng că sunt controlați mai mult ca niciodată. Și cum un control nu vine niciodată singur, aceștia trebuie să răspundă în fața mai multor instituții, precum Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar-Veterinară, Direcția de Sănătate Publică, Autoritatea Națională pentru Turism (ANT), ANAF etc. Președintele interimar al ANT, Mirela Matichescu, a afirmat, ieri, că aceste controale sunt însă normale.

„Nu este vorba despre controale abuzive și nici despre inspecții executate cu scopul de a da cât mai multe sancțiuni sau amenzi. Principalul motiv ­pentru care s-au derulat mai multe acțiuni de control este chiar interesul turiștilor! Mai precis, ne dorim ca în zonele recunoscute ca destinații de vacanță pentru majoritatea ­românilor – și aici nu mă refer exclusiv la zona litorală, ci și la regiunile montane sau stațiunile balneare – turistul să beneficieze de cele mai bune condiții, atât în ceea ce privește cazarea, cât și serviciile“, a precizat Matichescu.  

Trei controale pe zi

În luna iunie 2015, inspectorii ANT au efectuat peste 90 de acțiuni de control în cadrul cărora au fost verificate unități de cazare, unități de alimentație publică și agenții de turism. În urma controalelor, s-au dat amenzi contravenționale în valoare totală de peste un milion de lei și 60 de sancțiuni cu avertisment. Au fost ridicate 12 certificate de clasificare pentru unitățile de cazare și a fost retrasă o licență de turism. „Nu ne-am propus să introducem panică în agenții economici și nici să îi obligăm ca, de teama amenzilor, să-și închidă afacerile. Ne dorim, însă, ca turismul să se bazeze pe respectul față de client, pe servicii de calitate și un raport corect între preț și beneficii. Ne dorim ca în destinațiile tradiționale de vacanță să funcționeze cât mai mulți agenți economici, însă nu putem fi de acord cu încălcarea legislației în vigoare sau cu abateri de la aceasta. Nu vom amenda vreodată agenții economici aflați în legalitate. Și nici pe cei cărora le pasă de clienții lor“, a spus Mirela Matichescu.

Principalele probleme

Printre principalele deficiențe constatate de inspectorii ANT s-au aflat nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu turiștii și nerespectarea criteriilor în baza cărora s-au eliberat licențele, funcționarea structurilor de cazare și alimentație publică fără deținerea certificatului de clasificare, funcționarea cu o altă structură a spațiilor decât cea stabilită prin certificatul de clasificare. „Sunt conștientă că pot apărea situații extreme, mai ales în această perioadă a vacanțelor, când fluxul de turiști este foarte mare, și nu exclud niciuna dintre categorii. Aș vrea să fiu foarte clară. Nu întotdeauna are dreptate turistul. Cum nici proprietarul de hotel nu poate avea întotdeauna dreptate. Singurul instrument prin care putem ­reglementa o anumită situație este legea. Și fac apel să o respectăm, indiferent dacă suntem agenți economici sau turiști’, a mai spus Mirela ­Matichescu.  

Aveți încredere în litoral!

„Vor veni tot mai mulți comisari din țară pe litoral, să supraveghem foarte atent piața. Raționamentul pe care îl am este «prevenție înainte de a combate». Am vorbit cu foarte mulți operatori economici, am făcut consiliere, noi, ca instituție a statului, și am reușit să oferim românilor, turiștilor, posibilitatea de a-și petrece liniștiți concediul pe litoralul românesc. Ce am prezentat presei sunt cazuri separate. În urma controalelor efectuate lucrurile au devenit în regulă, vorbim de seriozitate, de operatori economici care vin în deschidere, toți au capul plecat, și-au cerut scuze și față de consumatori, și-au asumat greșelile și au pus totul în regulă. Și acum putem vorbi doar de exemple foarte bune, am descoperit o terasă în Eforie Sud, am închis unitatea anul trecut și anul acesta era cea mai frumoasă terasă din zona acea. Pot să spun și mesajul pe care îl dau: « Aveți încredere în litoralul românesc¡», servicii mult mai bune calitativ decât în alte țări, vreau să vă spun că vin sesizări din partea consumatorilor la ANPC și se plâng de serviciile unde se duc, Bulgaria, Grecia, se plâng și scriu acolo: ce bine era dacă îmi făceam concediul în România. Patru stele în România nu au nici o șansă cu patru stele în altă țară ceea ce oferim noi, doar că și noi, în calitate de consumatori, trebuie să respectăm anumite reguli pe care le impun”. Marius Dunca, președintele ANPC.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă