14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăExclusiv RL: Salariile POLIȚIȘTILOR vor fi mărite cu 15 la sută

Exclusiv RL: Salariile POLIȚIȘTILOR vor fi mărite cu 15 la sută

Toate salariile bugetarilor vor fi mărite cu 10 la sută, dar polițiștii vor avea o situație deosebită.

În cazul acestora, veniturile totale vor crește cu 15 la sută, a declarat, pentru România Liberă, Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

Potrivit acestuia, angajații din Poliție și din Poliția de Frontieră vor primi, în primul rând, o mărire de salarii egală cu 10 la sută din solda funcției de bază, pe baza deciziei de miercuri a Camerei Deputaților, care a aprobat majorarea salariilor tuturor bugetarilor cu 10 la sută.

Pe de altă parte, polițiștii și polițiștii de frontieră vor beneficia și de o mărire cu 10 la sută a tuturor sporurilor de care beneficiază în prezent (cum ar fi, de exemplu, sporul de noapte).  Prin însumarea celor două majorări – a soldelor și a sporurilor, veniturile totale ale poliștilor și ale polițiștilor de frontieră se vor mări cu până la 15 la sută, a precizat Iulian Surugiu.

Liderul Sindicatului Agenților de Poliție a evitat să se pronunțe asupra veniturilor altor categorii de angajați ai MAI, cum ar fi cei de la Jandarmerie și de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, întrucât aceștia sunt militari și nu fac parte din sindicat.

Acum câteva zile, pe Internet a circulat un document, aparent semnat de Iulian Surugiu, liderul Sindicatului, prin care acesta informa că salariile polițiștilor vor fi majorate, de la 1 decembrie 2015, cu 25 la sută. Miercuri, Iulian Surugiu a respins această posibilitate, invocând faptul că, prin căderea Guvernului și prin schimbarea ministrului de Interne, toate calculele anterioare nu mai sunt valabile.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...

Marcel Ciolacu, vizită în Turcia

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat miercuri că intenționează să efectueze săptămâna viitoare o vizită oficială în Turcia. În cadrul acestei vizite, în conformitate cu...

Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza privind deficitul guvernamental al României în 2024

Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor, la 3,3%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, graţie accelerării consumului privat şi veniturilor mai mari, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă