9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFostul șef al ITM Satu Mare, pus sub control judiciar, după ce...

Fostul șef al ITM Satu Mare, pus sub control judiciar, după ce s-a ocupat de consultanță la două firme care îi aparțineau

Fostul șef al Inspectoratului de Muncă Satu Mare a fost pus sub control judiciar, după ce a oferit consultanță unor firme pentru proiecte europene, informează un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Cristian Iosif Sasu, care a amia fost și prefect și subprefect la Prefectura Satu Mare, este acuzat că, din 2006 până în prezent, a administrat două societăți comerciale, unde s-a ocupat de consultanță pentru mai multe proiecte europene, obţinând bani şi bunuri în valoare de aproximativ 780.000 euro.

”În aceeași perioadă, inculpatul Sasu Cristian Iosif, cu ocazia completării declaraţiilor de avere şi de interese, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în privinţa deţinerii prin interpuşi a celor două societăţi sus-menţionate precum şi a bunurilor şi foloaselor obţinute necuvenit, ca urmare a administrării acestora, de natură să producă consecinţe juridice”, arată DNA.

Procurorii au mai pus și sechestru pe bunurile mobile și imobile ale lui Sasu, în valoare de 780.000 de euro.

Cele mai citite

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...
Ultima oră
Pe aceeași temă