15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIohannis a promulgat legea prin care bugetarii cu titlu de doctor primesc...

Iohannis a promulgat legea prin care bugetarii cu titlu de doctor primesc un spor de 15 la sută la salariu

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bugetarii care posedă titlul ştiinţific de doctor primesc un spor de 15 la sută din salariul de bază, informează Mediafax.

Anterior, acest act normativ fusese declarat constituţional. Judecătorii CCR au respins în luna septembrie contestaţia Guvernului pe tema acordării către personalul bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul ştiinţific respectiv.

O altă modificare contestată la CCR prevede o majorare de 10% a salariului pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, în cazul în care fie sunt structuri nou înfiinţate, fie contractul colectiv de muncă a expirat.

Ambele prevederi, aduse prin amendamente legii cadru 284 / 2010 privind salarizarea unitară, au fost declarate constituţionale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă