15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMagistrații pensionari, condamnați pentru corupție, rămân cu pensiile de peste 100 de...

Magistrații pensionari, condamnați pentru corupție, rămân cu pensiile de peste 100 de milioane de lei pe lună!

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Însă, legea NU  se aplică retroactiv!

Pensiile speciale ale magistraților pot ajunge și la 200 de milioane de lei vechi. La pensiile speciale, contribuția beneficiarului este foarte mică din indemnizațiile lunare mari de peste 100 de milioane de lei vechi ( în funcție de vechime și de nivelul instanței la care lucrează) .

Magistrații care vor fi condamnați în viitor  pentru corupție nu vor mai beneficia de sute de milioane de lei pe lună, așa cum beneficiază acum.

Cine rămâne cu pensii de sute de milioane, chiar dacă a fost condamnat pentru corupție

Judecătorii și  procurorii condamnați DEJA  pentru corupție cum ar fi Florin Costiniu, fost șef de sectie la Înalta Curte, condamnat cu suspendare în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu pentru comerț cu hotăriri judecătorești; Maria David, fost judecător de Înaltă Curte, acum în pușcărie; Viorica Ghiță, fost adjunct al procurorului general, acum în pușcărie; Eugen Cojocaru, procuror șef în Parchetul General, acum în pușcărie, care s-au pensionat înainte de condamnare rămân cu pensiile speciale de peste 100 de milioane de lei pe lună.

Se poate spune că îi plătim din banii publici pentru că au făcut fapte de corupție!

In perioada în care CSM a fost condus de Lidia Bărbulescu, pensionările magistraților suspectați de corupție se aprobau pe bandă rulantă. Singura condiție:  25 de ani vechime în magistratură! 

Proiectul de lege a plecat de la CSM pe vremea când instituția-garant al independenței Justiției era condusă de Oana Schmidt Hăineală, cu propunerea ca legea să fie aplicabilă și magistraților condamnați anterior promulgării legii.

Potrivit unui articol din proiect, magistrații condamnați deja pentru corupție urmau  să beneficieze DOAR  de pensie publică, nu și de pensia de serviciu, dar Comisia Juridică din Camera Deputaților  a spus că s-ar înfrânge principiul neretroactivității, așa că a eliminat,  în 2013, acest articol din proiectul de lege. Apoi, legea a fost aprobată tacit.

În Senat s-au eliminat din lege infracţiunile legate de serviciu, respectiv abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, prevederile legii urmând a se aplica strict pentru infracţiuni de corupţie.

În ultimii doi ani, CSM nu a mai aprobat pensionări pentru magistrații anchetați sau judecați pentru corupție. Se așteaptă hotărârile definitive ale instanțelor de judecată, iar cei condamnați sunt eliminați din magistratură, așa că vor beneficia doar de pensia publică, în funcție de cât la contribuit fiecare.

Cele mai citite

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...
Ultima oră
Pe aceeași temă