17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMinistrul Lia Olguța Vasilescu negociază cu sindicatele din Educație pe tema proiectului...

Ministrul Lia Olguța Vasilescu negociază cu sindicatele din Educație pe tema proiectului Legii salarizării. Un profesor debutant câștigă 1500 de lei

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, poartă negocieri, joi, cu sindicaliștii din Educație pe tema proiectului Legii salarizării unitare.

La discuții participă și ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea.

"Noi ne-am dorit foarte mult ca salariile debutantului în învăţământul preuniversitar, cel puţin, cu studii superioare de lungă durată, să fie dublul salariului minim pe economie, asta dacă ne dorim ca educaţia să devină un domeniu atractiv şi din punct de vedere salarial pentru cei care îşi doresc o carieră didactică. Ne-am mai dori și ca salarizarea să nu depindă exclusiv de vechime. Nu e normal să aştepţi peste 40 de ani ca să obţii un salariu maxim în învăţământ. Am propus ca după 25 de ani în învăţământul preuniversitar să poţi ajunge la un nivel salarial cât mai ridicat cu putinţă. E bine să existe un fond de premiere de 5 la sută la dispoziţia unităţilor de învăţământ şi pe baza unor criterii foarte clare să poţi face acele diferenţieri salariale", a declarat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret“, la începerea negocierilor de joi.

Potrivit acestuia, un profesor debutant are un salariu de aproximativ 1.500 de lei, iar cel care are peste 40 de ani vechime ajunge la 2.900 – 3.000 de lei.

"Legea este modificată faţă de varianta sau variantele care au tot fost prezentate publicului. Noi am fost foarte atenţi să nu ieşim din această anvelopă de 32 de miliarde de lei. Împreună cu Ministerul de Finanţe, în urmă cu o săptămână, când am considerat noi că avem finalizată această lege, ieşeam la 31 de miliarde de lei, dar după discuţiile pe care le vom avea cu sindicatele va trebui să facem un nou calcul înainte de a transmite Parlamentului, astfel încât să nu avem niciun leu în plus faţă cât ne-am asumat. Legea schimbă foarte multe principii, nu mai este pe clase de salarizare, este pe funcţii, grade şi gradaţii", a declarat, miercuri, Lia Olguţa Vasilescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu s-a întâlnit cu românii din Qatar: “Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în fruntea unei delegații guvernamentale în Qatar, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiește în această țară...

TikTok, luat la rost de UE cu privire la riscurile pe care varianta Lite le are asupra copiilor

ByteDance's TikTok a primit un termen de 24 de ore pentru a furniza o evaluare a riscurilor privind noua sa aplicație TikTok Lite, lansată...

Mihai Trăistariu, despre faptul că Robert De Niro investește în Bulgaria: “E peste România”

Celebrul actor de la Hollywood, Robert de Niro, își inaugurează două hoteluri de lux pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, iar vestea a stârnit...
Ultima oră
Pe aceeași temă