15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVIDEO Rovana Plumb: Cei care au depus documente false ca să...

VIDEO Rovana Plumb: Cei care au depus documente false ca să primească pensii NU vor fi amnistiați

Pensionarii care au depus documente false ca să obțină pensii nu vor beneficia de amnistia fiscală, a arătat ministrul Muncii, Rovana Plumb, în cadrul ședinței Executivului, în care se discută proiectul de amnistie pentru pensionari și mame, relatează Mediafax.

"Se scutesc toţi pensionarii care sunt în sistemul de pensii până la data intrărrii în vigoare a legii, care va fi fixată de Parlament. Pe cine nu scutim de la plată sunt pensionarii cărora li s-au stabilit debite pentru că au prezentat fie declaraţii false, fie documente false", a spus Plumb.

Citește și: Guvernul discută marți proiectul de amnistiere a pensionarilor şi mamelor. Peste 33.000 de persoane vor beneficia de măsură

La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat că Parlamentul poate "să mai includă eventual" alte categorii de persoane, dacă apar probleme similare.

"Cred că e de datoria Guvernului să facă această propunere şi, dacă Parlamentul o va adopta, trebuie să dăm un mesaj către aceşti oameni să nu intre în panică, să nu comită gesturi extreme şi să nu creadă că toată viaţa li se termină din cauza unor funcţionari care nu şi-au făcut bine treaba", a spus Ponta.

Guvernul discută marţi proiectele privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care trebuie să restituie o parte din sumele încasate anterior.

Din proiectul de lege prezentat recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii rezultă că doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii.

De asemenea, peste 21.000 de pensionari care figurează cu debite vor fi scutiţi de plata acestora, rezultă din nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, potrivit căreia în alte 9.593 de cazuri s-a stabilit că este culpa beneficiarilor.www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/48d594fbf1b895183bf01bf615091d78/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă