13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăScandalul din Portul Constanța, în atenția președintelui Iohannis

Scandalul din Portul Constanța, în atenția președintelui Iohannis

Scandalul din Portul Constanța, dintre sindicaliști și operatori, pe de o parte, și conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, pe de altă parte, a ajuns în atenția președintelui României, Klaus Iohannis. Condu­cerea Organizației Operatorul Por­tuar a trimis o scrisoare acestuia, dar și ministrului Transporturilor, Ioan Rus, Guvernului României şi Comisiei pentru Transpor­turi din Camera De­pu­taţilor.

Organizația solicită Minis­terului Transporturilor să comunice urgent soluţiile identificate pentru remedierea în mod real şi eficient a tuturor problemelor sesizate de comu­nitatea portuară atât anul trecut, cât şi anul acesta prin interme­diul unor memorii şi materiale transmise autorităţilor de resort. Operatorul Portuar şi Federația Națio­nală a Sindicatelor Portuare şi-au prezentat în mai multe rân­duri propriile soluţii. Ei cer revo­carea membrilor Consiliului de Admi­nistraţie ai CN APMC S.A. şi a conducerii executive, din cauza neprofesionalismului şi a faptelor cu caracter penal, dar și corelarea Master Planului pentru Portul Constanţa cu Master Planul General de Transport, pentru o viziune unitară a managementului.

De asemenea, solicită asigurarea unei politici de transparenţă privind modalitatea în care este exploatat domeniul portuar de către CN APM S.A. Constanţa, în cali­tate de titular al contractului de concesiune încheiat cu statul român. Operatorul Portuar și FNSP cer și exploatarea eficientă a domeniului portuar prin demararea procedurii de subconcesiune a infrastructurii portuare din Portul Constanţa, în concordanţă cu Hotărârea de Guvern nr. 80/2008 – pentru aprobarea conce­sionării, prin atribuire directă a bunurilor proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor. Cele două părți solicită și implementarea unor contracte de închiriere a infrastructurii de transport naval în conformitate cu prevederile Ordinului MTI nr. 1286/2012. ”În ceea ce priveşte politica tarifară (chirii, UDP etc.) practicată de CN APM S.A. Constanţa, este necesar ca această să reflecte un management unitar şi sustenabil, prin raportare la situaţia economică concretă existentă pe plan naţional. De asemenea, ţinând cont de perioada de criză economică în care celelalte porturi europene stabilesc politici tarifare de criză, Portul Constanţa trebuie menţinut la un nivel competitiv pe pieţele din domeniu, prin aplicarea unor tarife reduse”, spun operatorii portuari. Aceștia se opun cu toate puterile intenției CNAPMC de a mări tarifele.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă