10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSindicaliștii de la Cartel Alfa au pichetat sediul Ministerului Muncii

Sindicaliștii de la Cartel Alfa au pichetat sediul Ministerului Muncii

Aproximativ 80 de membri ai Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa" au pichetat, luni, sediul Ministerului Muncii. Ei au solicitat modificarea în regim de urgență a Legii dialogului social. 

Protestatarii au fluierat din vuvuzele și agită pancarte pe care se poate citi: "Nu umilinței salariale!", "Stop austerității!" sau "Solidaritatea sanitară — noi scoatem ideile în stradă!", conform Agerpres.

Citește și: PROTEST de amploare: Peste 5.000 de sindicaliști ai Cartel Alfa vor ieși în stradă, în 7 octombrie

"La acțiunea de pichetare de astăzi (luni — n.r.) participă aproximativ 80 de membri ai confederației noastre, majoritatea fiind din București, însă avem câteva persoane venite și de la Slatina. Prin protestele pe care le declanșăm acum și care vor avea loc zilnic, de luni până vineri, până pe 17 octombrie, urmărim să punem o presiune asupra Guvernului, în direcția modificării de urgență a Legii dialogului social nr. 62/2011. Așteptăm din partea executivului aceași operativitate în modificarea cadrului legislativ referitor la dialogul social din România de care a dat dovadă și când a fost nevoie să promoveze reducerea contribuțiilor la asigurările sociale. Data de 17 octombrie este termenul limită până la care așteptăm ca guvernanții să ia măsurile necesare în privința modificării Legii dialogului social, astfel încât lucrătorul român să înceteze să mai fie sclavul patronilor la care lucrează", a spus Bogdan Hossu, președintele CNS Cartel Alfa.

Potrivit acestuia, în 7 octombrie, va fi organizat un miting de amploare, în Piața Victoriei, la care vor participa peste 5.000 de membrii de sindicat.

Acțiunea de protest de luni ar trebui să se încheie la ora 12,00.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă