18.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăSindicaliștii din administrație ar putea intra în grevă generală, în luna iulie

Sindicaliștii din administrație ar putea intra în grevă generală, în luna iulie

Sindicaliștii din administrație ar putea intra, în luna iulie, în grevă generală, fiind nemulțumiți de Legea salarizării bugetare. Astfel, angajații din primării și consilii județene se consideră discriminați, în raport cu cei din administrația centrală, potrivit Digi24.

Potrivit Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), angajații din administrația publică locală vor intra în grevă generală, mai întâi timp de o oră, iar în cazul în care Guvernul nu va soliționa revendicările lor, pe timp nelimitat.

FNSA a notificat Ministerul Muncii privind declanșarea conflictului de muncă și a anunțat calendarul protestelor.  Prima grevă generală va fi organizată în 5 iulie și va dura o oră. În 12 iulie, greva va ține o zi, iar data de începere a grevei pe perioadă nelimitată este 19 iulie.

La finalul lunii mai, sindicatele din administrație și-au exprimat nemulțumirea privind salariile angajaților consiliilor județene și primăriilor din țară.

„Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – reprezentativă la nivel naţional pentru sectorul ,,Administraţie publică’ respinge în totalitate proiectul OUG privind salarizarea bugetarilor. Constatăm, încă odată, că reprezentanţii Guvernului României desconsideră salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării. Vă reamintim că peste 50% dintre aceştia au venituri salariale brute apropiate ca şi valoare sau egale cu salariul minim brut pe economie”, potrivit unui comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație.

Ei mai susțineau că, în cazul în care amintita OUG va fi adoptată, fără a lua în considerare solicitările salariaţilor din administraţia publică locală, Federaţia va trece la organizarea acţiunilor de protest la nivel naţional, „care vor merge până la blocarea activităţii în sectorul de activitate pe care îl reprezentăm”.

Cele mai citite

Oppo Reno 10: Tot ce trebuie să știi despre acest smartphone

Cu siguranță, seria Oppo Reno a captat atenția iubitorilor de tehnologie prin inovație și performanță, iar modelul Oppo Reno 10 nu face excepție. Împărtășind...

VIDEO. Misha Miller, tânăra care scoate hit după hit, despre viața personală: “Nu m-am gândit la nuntă!”

Misha Miller, tânăra care scoate hit după hit, nu are o problemă atunci când vine vorba despre viața ei personală. Artista a vorbit deschis...

Polonia va lua din SUA rachete de croazieră de 677 milioane de euro

Polonia a anunţat luni că achiziţionează din Statele Unite(SUA) rachete de croazieră în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP, preluat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă