14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSpitalul Județean Tulcea, blocat de proteste

Spitalul Județean Tulcea, blocat de proteste

Asistentele din Spitalul Județean (SJU) Tulcea sunt nemulțumite de diferenţele mari de salarii care apar pentru funcţii similare din cadrul unităţii medicale  și au anunțat un protest. Deși trebuia să se desfășoare ieri, manifestaţia a fost amânată până astăzi, ne-a declarat Tanța Melnicov, asistent principal generalist la secția de terapie intensivă, pentru că se așteaptă, încă, un răspuns din partea Ministerului Sănătății.

Asistentele sunt nemulțumite de salarizare, mai exact de OUG 20/2016 și a normelor sale de aplicare care, deși are ca scop rezolvarea inechităților salariale, discriminează personalul medical, în viziunea acestuia. ”Ordonanța ne-a condamnat în continuare la salariul de încadrare  de 1.063 lei, adică mai  mic chiar și decât salariul minim pe economie.  Toate sporurile în afara salariului de bază se raportează la salariul de încadrare din luna decembrie 2009, când noi aveam acest salariu de 1.063 lei”, a precizat asistenta. Discriminarea vine, potrivit protestatarilor, din faptul că, de exemplu, la spitalul judeţean Brăila o asistentă medicala are încadrarea 1.710 lei, deși are aceleași studii și facem aceeași muncă. „Este diferență și în cadrul spitalului nostru, între asistentul medical de la urgenţe, cu salariul de încadrare de 1.360, față de restul asistenților din cadrul spitalului”, a precizat Tanța Melnicov. În spitalul din Tulcea, o asistentă de la urgență câștigă în mână, cu vechime și toate sporurile aferente, circa 2.900 de lei. În Brăila, Tulcea, Constanța, de exemplu, aceeași muncă și calificare este răsplătită cu 3.300 de lei.

Și medicii din spitalul tulcean sunt plătiți mai prost decât colegii lor, de aceea există un deficit în această privință. De exemplu, în cadrul SJU Tulcea nu lucrează decât un pediatru, care nu poate face gărzi. Toate cazurile importante sau urgențele sunt trimise la Constanța. Asistentele cer majorarea salariilor și pentru personalul TESA, pentru care salariul de încadrare este de 620 de lei. „Vă imaginați ce se întâmplă dacă în timpul unei operații se oprește curentul? Sau dacă spitalul rămâne fără apă? Fără personalul TESA nu ne putem desfășura activitatea”, a precizat Tanța Melnicov. Managerul unităţii medicale nu a răspuns solicitării noastre de a comenta protestul asistentelor medicale.  

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă