15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVal de angajări pe piața clujeană a muncii

Val de angajări pe piața clujeană a muncii

 

Relansarea producției industriale duce la apariția unui nou val de angajări pe piața clujeană a muncii. Printre companiile care au anunțat că scot noi posturi la concurs se numără DeLonghi și Fujikura. În afară de posturile oferite în industria productivă, companiile din domeniul IT au o ofertă de locuri de muncă disponibile mai mare decât numărul absolvenților din acest an al facultăților de Matematică-Informatică și de Automatizări-Calculatoare.

Compania italiană DeLonghi, cel mai mare producător din lume de aparate de cafea, care a preluat fosta fabrică a Nokia din Parcul Industrial Tetarom III, a anunțat că va organiza azi interviuri cu cei care vor să lucreze la fabrica din Jucu. Solicitanții trebuie să aibă la ei cărțile de identitate atunci când se vor prezenta în fața membrilor comisiei de angajare. Reprezentanții companiei nu au comunicat salariile oferite, însă, potrivit unor surse din piață, ele merg de la 250 de euro până la 400 de euro, pentru cei mai buni și mai poductivi muncitori, la care pot fi adăugate bonusuri precum transportul gratuit.

DeLonghi caută muncitori care să lucreze la liniile de producție, dar și în domeniul injectării de mase plastice sau în depozitul companiei din Jucu. Pentru angajații cu studii superioare, surse din piață spun că salariile sunt de aproximativ 500-800 de euro, plus bonusuri.

Care este politica de personal a Fujikura

De asemenea, un alt mare angajator din județul Cluj, compania japoneză Fujikura, a anunțat că face noi angajări pentru fabrica sa din Dej. Fujikura oferă un salariu de bază de 1.050 de lei, la care se adaugă câte 120 de lei pe lună pentru fiecare membru al familiei. Compania mai oferă transport gratuit, cel de-al 13-lea salariu, prime de Crăciun și de Paști, dar și un bonus de fidelitate, pe care îl primesc angajații care împlinesc minimum trei ani în cadrul companiei.

De asemenea, angajații Fujikura primesc un bonus de 45 de lei pe lună dacă nu lipsesc nici o zi, tichete de masă pentru fiecare zi lucrată, un premiu de calitate, de 50 de lei pe lună, precum și un premiu pentru productivitate, care poate ajunge până la 150 de lei pe lună. La începutul fiecărui an școlar, compania oferă câte 70 de lei pentru fiecare copil care merge la școală sau la grădiniță. Nici Fujikura nu a precizat câte posturi scoate la concurs. Compania deține fabrici în orașele Cluj-Napoca și Dej. Acestea sunt singurele care au supraviețuit deciziilor conducerii companiei de a reduce costurile, după izbucnirea crizei economice din anul 2008.   

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă