20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialBacterie rezistentă la antibiotice, descoperită în probe de fecale recoltate în 1915

Bacterie rezistentă la antibiotice, descoperită în probe de fecale recoltate în 1915

Cercetătorii care au descoperit codul genetic al unor bacterii cultivate din mostre de materie fecală de la un soldat mort de dizenterie în Primul Război Mondial spun că microorganismul era deja rezistent la antibiotice, cu decenii înainte ca aceste medicamente să fie folosite pe scară largă.

Descoperirea aduce noi informaţii privind istoria rezistenţei la antibiotice, considerată în prezent o problemă de sănătate globală, şi oferă noi indicii despre cum se poate lupta împotriva dizenteriei, o boală care ucide sute de mii de copii în fiecare an în ţările în curs de dezvoltare, informează Reuters, preluat de Mediafax.

"Chiar şi înainte de descoperirea şi utilizarea pe scară largă a penicilinei, această bacterie era rezistentă la medicament", a declarat Kate Baker de la Wellcome Trust Sanger Institute din Marea Britanie, care a efectuat studiul alături de colegii de la Public Health England (PHE).

Dizenteria este o boală cu potenţial mortal care devine din ce în ce mai greu de tratat din cauza capacităţii de a dobândi rezistenţă la tratamentul cu antibiotice. Boala a făcut ravagii în tranşeele Primului Război Mondial, iar acum se răspândeşte în regiunile afectate de conflicte şi în cele din ţările sărace, unde condiţiile igienice sunt precare.

Cele mai citite

3 moduri prin care poți asigura securitatea unui complex rezidențial

Securitatea în cadrul unui complex rezidențial nu se referă doar la împiedicarea accesului neautorizat. Înseamnă, de asemenea, prevenirea furturilor sau a actelor de vandalism...

Gabriela Firea: „Primarul oamenilor sau primarul împotriva oamenilor? Asta au de ales bucureştenii pe 9 iunie!”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, spune că pe 9 iunie bucureştenii au de ales între „fapte concrete şi experimente ratate”, între „primarul...

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...
Ultima oră
Pe aceeași temă