21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecial75% din banii pentru cardul de sănătate, recuperaţi din fonduri europene. Ce...

75% din banii pentru cardul de sănătate, recuperaţi din fonduri europene. Ce economii a făcut statul român

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a obținut rambursarea din fonduri europene a 75% din cheltuielile efectuate pentru proiectul cardului național de sănătate (89,87 milioane lei fără TVA), la un an de la introducerea obligativității utilizării acestuia.

Potrivit CNAS, suma rambursată din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 67,40 milioane lei. "Acesta este cel de-al treilea proiect informatic pentru care CNAS obține finanțare europeană, după rețeta electronică SIPE (31,79 milioane lei) și dosarul electronic de sănătate DES (66,71 milioane lei)", precizează Casa de Asigurări. Până în prezent, au fost emise 15,75 milioane carduri de sănătate, din care peste 75% au fost activate de asigurați, iar până la sfârșitul anului instituția preconizează că vor mai fi emise încă 650.000 de carduri.

Conform datelor din sistemul informatic SIUI, în perioada 1 septembrie 2015 — 31 august 2016 s-au validat peste 110 milioane de servicii la nivelul medicinei primare, peste 23 milioane de servicii de medicină clinică de specialitate în ambulatoriu, aproape 41 milioane de servicii paraclinice în ambulatoriu, peste 48 milioane de rețete compensate și peste 3,7 milioane de servicii spitalicești, se arată în comunicatul citat.

"Estimăm că beneficiile cardului de sănătate se pot cuantifica la peste 100 milioane euro în primul an de obligativitate a utilizării acestuia, față de perioada similară imediat anterioară. Asigurații au însă o responsabilitate față de propriul card și îi atenționăm să nu mai lase acest document la furnizorii de servicii medicale, pentru a evita posibilitatea fraudării sistemului de asigurări în numele lor", afirmă președintele CNAS, Radu Țibichi. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Datorie uriașă a Primăriei Capitalei la ELCEN. Nicușor Dan spune că a scos municipalitatea din faliment, dar s-au acumulat restanțe de un miliard

Compania Municipală Termoenergetica, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a ajuns la o datorie uriașă către Electrocentrale București (ELCEN) a transmis furnizorul de agent termic, în...

Prins în timp ce comercializa peste 2 kilograme substanță cristalină 4-MMC

La data de 10 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au decis să...

Cum alegi mobila de dormitor: Ghid complet pentru o amenajare eficientă și confortabilă

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere din casa ta. Este locul unde petreci o mare parte a timpului, unde te odihnești și...
Ultima oră
Pe aceeași temă