10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecial77 de medici oncologi, acuzați că au luat mită o excursie în...

77 de medici oncologi, acuzați că au luat mită o excursie în India în schimbul promovării unor medicamente

77 de medici oncologi au fost puși sub acuzare de DNA pentru laure de mită. Aceștia ar fi primit cadou o excursie în India, de la o firmă care se ocupa de importul și disptribuția de medicamente în România. Medicii au fost duți în vacanță pe banii firmei de medicamente, sub pretextul patricipării unui congres. Suma cheltuită cu transportul, cazarea și distracția medicilor se ridică la peste 520.000 de euro.

Potrivit procurorilor DNA, în contextul în care concurenţa pe piaţa farmaceutică era puternică, a apărut necesitatea unor măsuri de natură să determine medicii să prescrie sau să îndrume pacienţii spre medicamentele din sfera oncologiei distribuite de compania respectivă, cu depășirea limitelor permise de legea în domeniu.

Congres transformat în vacanță

În consecinţă, în anul 2012, sub pretextul finanțării participării unor medici oncologi la un congres internaţional, după o serie de discuţii, persoane cu putere de decizie în cadrul societăţii comerciale au hotărât organizarea unei vacanţe în India pentru medici oncologi, urmând să suporte toate cheltuielile cu transport, cazare, masă și excursii pentru medici, iar în unele cazuri, şi pentru membri din familiile medicilor în cauză. Oferirea acestei vacanţe avea ca scop stimularea ilicită a medicilor pentru a prescrie sau recomanda medicamentele distribuite de societatea comercială respectivă, cu încălcarea limitelor permise de Legea nr. 95/2006.

Prin intermediul reprezentanţilor medicali, cei patru suspecți din conducerea societăţii au transmis mai multor  medici oncologi invitaţia de participare la al 3-lea Congres asiatic de cancer de sân, care urma să aibă loc în Bangalore, India, în perioada 3-4 martie 2012.   În final, 77 de medici au acceptat invitaţia, unii dintre aceştia fiind însoţiţi de alţi membri ai familiei.

Pentru participarea la congres a celor 77 de medici, compania a achitat unei societăţi de turism suma de 520.607,95 euro (echivalentul a 2.312.670,7 lei), din care suma reprezentând mită este de 416.864,1 euro.

Mita disimulată în sponsorizare

Pentru acoperirea mitei acordate în acest mod, au fost întocmite 77 de contracte de sponsorizare, care atestă aspecte necorespunzătoare realității cu privire la scopul și cuantumul sumelor despre care se susține că au fost achitate cu titlu de sponsorizare.

Totodată, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată faptul că, deși congresul a avut loc în perioada 3-4 martie 2012 în localitatea Bangalore, India, deplasarea medicilor s-a realizat în intervalul 28 februarie-09 martie 2012, aceștia fiind cazați la mai multe hoteluri din localitatea New Delhi, India, la peste 2.000 de km distanță de locul congresului.

Faptul că evenimentul științific de la Bangalore a fost doar un pretext, o modalitate de a ascunde vacanța acordată de societatea comercială medicilor pentru ca, în virtutea atribuțiilor lor de serviciu, să îndrume pacienții spre produsele generice oncologie ale companiei, este evidențiat și de faptul că, în programul stabilit, participarea la congres nu a fost punctul central. Grupul medicilor a plecat din New Delhi spre Bangalore și a revenit în capitala Indiei în aceeași zi, 3 martie 2012, deși congresul dura 2 zile.

Anchetatorii mai precizează că această deplasare a permis participarea parțială, pentru câteva ore, la prima zi de congres și nu s-a avut în vedere niciun moment să fie asigurată participarea la congres în totalitate. Medicii participanți la excursie au efectuat doar formalitățile necesare care să ateste prezența lor la congres, fără a fi interesați în realitate de aspectul profesional.

De altfel, aceștia nici nu au primit diplomele de participare la finalul congresului, ci mult mai târziu când au fost făcute și demersurile pentru obținerea acestora.

În total, 82 de suspecți sunt implicați în dosar. Potrivit DNA, este vorba despre o societate comercială având ca obiect de activitate servicii de  import, distribuţie şi promovare a produselor farmaceutice, acuzată de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale), patru reprezentanți cu funcții de conducere în societatea respectivă, acuzați de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale) și 77 de medici specialiști oncologi, pentru acuzați de luare de mită.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă