15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAfaceri colosale cu statul. Topul firmelor de pe piaţa dezinfectanţilor folosiţi în...

Afaceri colosale cu statul. Topul firmelor de pe piaţa dezinfectanţilor folosiţi în spitalele româneşti

Trei companii domină piața dezinfectanților din România, cu o cotă de piață cumulată de 63% și o cifră de afaceri de aproape 94 de milioane de lei la finalul anului 2014, arată o analiză realizată recent de ICAP România, furnizor de soluţii integrate de afaceri.

Studiul prezintă evoluția financiară din ultimii trei ani pe piața dezinfectanților din România, analizând situația celor mai  mari 15 jucători din acest domeniu: Sante International, G.B. Indco, Hexi Pharma,  Sanprodmed, Sterisystems, Intercoop, Trident Medical Company, Al Carina, G & M 2000, Biostec Clinilab, Pharmaseptica Hygiene, Euromedica Inc. Group, Diacena Medical, Electro Service  2002, Sterimed Com.

Studiul ICAP arată că peste 60% din piața dezinfectanților din România este dominată de trei mari jucători: Sante International cu o cotă de piață de 33%, G.B. Indco cu 17% și Hexi Pharma cu 13%. Următoarele companii după cota de piață sunt în ordine: Sanprodmed (8%), Sterisystems (7%), Intercoop (6%), Trident Medical Company (4%), Al Carina (3%), G & M 2000 (3%), Biostec Clinilab (2%), Pharmaseptica Hygiene (2%), Euromedica Inc. Group (1%), Diacena Medical (1%), Electro Service  2002 (0,5%).

Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, primii trei jucători din piață au înregistrat, la finalul anului 2014, următoarele sume: Sante International – peste 49 de milioane de lei (o creștere de 40% față de anul precedent), G.B. Indco – peste 25 de milioane de lei (o creștere de 48% față de anul precedent) și Hexi Pharma – aproape 19 milioane de lei (o creștere de 8% față de anul precedent).

În total, cifra de afaceri pe întreaga piața a dezinfectanților a ajuns, în decembrie 2014, la aproape 148 de milioane de lei. Deși aproape jumătate din companiile analizate au văzut un avans al cifrei de afaceri în ultimii doi ani, piața de profil din România a scăzut cu 5% în 2014 față de 2013.

Potrivit studiului ICAP, majoritatea companiilor analizate au redus numărul de angajați în ultimii doi ani, scăderea totală fiind de 8% din decembrie 2012 până în decembrie 2014, de la 309 la 285. Singurele excepții sunt Pharmaseptica Hygiene, care a crescut numărul angajaților cu 67% în 2013 și 27% în 2014, Hexi Pharma – 23% în 2013 și 5% în 2014 și Sante International – 2% în 2013 și 9% în 2014.

Mișcarea civică Inițiativa România a extins analiza situației contractelor, cu precădere a achizițiilor directe, pe care spitalele din România le-au făcut cu firme furnizoare, indiferent de obiectul achiziției, în perioada 2007-2015. Analiza, realizată pe baza datelor publice publicate pe data.gov.ro[1], acoperă 9 ani în care s-au făcut la nivel politic toate combinațiile de guvernare posibile în această perioadă: Guvern PNL, Guvern PDL, Guvern PSD și diferitele alianțe între toate partidele parlamentare (8 guverne).

9.036 de achiziții directe în 4 ani de la aceeași firmă (Hexi) și privind aceleași produse sunt un indiciu că prin achiziționarea directă se fentează competiția (licitațiile): se fragmentează valoarea reală a unui contract prin divizarea în mai multe contracte sub pragul valoric legal.Se dă astfel o aparență de legalitate în procedura de achiziție publică. Motivele pot ține sau de proasta administrare a unui spital sau de complicitatea, cu caracter infracțional, între Ministerul Sănătății, consiliile locale (partide) în subordinea cărora se află spitalele sau administrația spitalului și anumite firme furnizoare.

În cursul cercetării s-a descoperit că nu toate spitalele au introdus date privind achizițiile publice făcute în perioada de referință. În plus, până în urmă cu 2-3 ani nu era obligatorie raportarea achizițiilor directe sub 5.000 de euro. Deci valoarea și numărul achizițiilor sunt, în realitate, și mai mari decât cele reieșite din analiza datelor existente.

În privinţa achizițiilor directe, în perioada 2007-2015, unitățile medicale din România au făcut 2.854.334 de achiziții directe în valoare de 3.544.237.923 de lei (851.980.270 de euro – la un curs mediu BNR de 4,16 lei/euro în ultimii 9 ani). Astfel, valoarea achizițiilor directe a crescut cu 1653% (de 16 ori), în timp ce numărul achizițiilor directe a crescut cu 1555% (de 15 ori). O justificare parțială a creșterii numărului și valorii achizițiilor directe este creșterea pragului maxim pentru achiziții directe de la 15.000 de euro la 30.000 de euro, însă această modificare a fost făcută abia în 2013 și nu explică tendința constantă de creștere foarte mare a numărului și valorii achizițiilor directe la nivelul spitalelor de la an la an în perioada 2007-2015.

Topul firmelor abonate la achiziții directe în Sănătate

De folosirea abuzivă a procedurilor de cumpărare directă nu a profitat doar compania Hexi Pharma. De altfel, într-un top al firmelor abonate la banii publici din sistemul de sănătate, Hexi Pharma nici nu intră într-un TOP 10 al firmelor care au beneficiat de numărul nejustificat de mare al achizițiilor directe făcute de spitale, nici din punct de vedere al numărului, nici al valorii achizițiilor directe (vezi top mai jos).

Polisano SRL este firma cu cele mai multe încasări din achizițiile directe făcute de spitale în perioada 2007-2015: 107.342.558,1 de lei. Polisano SRL este firma și cu cel mai mare număr de achiziții directe primite de la unitățile medicale din România: 104.789. Polisano SRL este lider în perioada de referință 2007-2015 și în ceea ce privește numărul de contracte cu spitalele de stat, indiferent de natura lor – cumpărare directă sau licitație: 137.383 de contracte, având o valoare de 5.789.332.480 de lei.

Liderul afacerilor cu statul din punct de vedere al valorii contractelor (achiziții directe + licitații) este, însă, firma Mediplus Exim SRL. În perioada 2007-2015, valoarea totală a contractelor Mediplus Exim este de 6.500.116.129 de lei, obținuți din 75.093 de contracte.

Inițiativa România a analizat situația achizițiilor directe în spitale. În urma controlului făcut de Ministerul Sănătăţii, 50 de unități medicale au fost găsite cu nereguli după testele de sanitaţie. În cazul a 7 dintre acestea nu au fost găsite înregistrări în datele publice guvernamentale privind achizițiile făcute în perioada 2007-2015: Centrul integrat de medicină paliativă, Institutul Inimii “Nicole Stăncioiu” Cluj, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Spitalul clinic județean de urgență Sf. Apostol Andrei Galați, SP OG Cuza Vodă Iași, Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș, SC Materna Care SRL. Unele dintre ele sunt unități private și deci nu privesc această analiză, iar celelalte nu au oferit date publice privind achizițiile efectuate.

43 de spitale în care au fost găsite probe neconforme de dezinfectanți au avut în perioada 2007-2015 un număr de 314.113 de contracte oferite prin achiziție directăîn valoare totală de 484.841.005 de lei. Liderul detașat al achizițiilor directe în funcție de valoare este Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan – 48.003.967 de lei, în timp ce liderul numărului de achiziții directe este Spitalul de Urgență Bacău cu 36.737.

Şi în aceste spitale furnizori sunt, în general, aceleași firme care obțin cele mai multe achiziții directe și la nivel național. Hexi Pharma este pe locul 8 cu un total de 1972 de achiziții directe, având o valoare de 5.717.213 de lei. Pe primul loc este compania Polisano SRL cu 11.729 de achiziții directe, având o valoare de 13.993.109 de lei.

 

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă