14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialȘapte medicamente noi, pe lista de compensate și gratuite

Șapte medicamente noi, pe lista de compensate și gratuite

Șapte medicamente noi, pentru diabet zaharat, boli cardiovasculare, oftalmologice, nefrologice şi afecţiuni inflamatorii reumatice şi cronice, vor fi introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite, informează Ministerul Sănătăţii (MS).

MS a postat miercuri, pentru dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în programelor naţionale de sănătate.

"Aşa cum am promis, continuăm procesul de actualizarea a listei de medicamente gratuite. Dacă în luna iulie am aprobat introducerea tratamentui inovativ cu 17 molecule noi orfane, din care nouă pentru tratamentul afecţiunilor oncologice, astăzi Unitatea de Evaluare a Tehnologiilor Medicale a propus spre dezbatere introducerea a încă şapte produse esenţiale care au fost evaluate şi care nu aduc cheltuieli suplimentare la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate", precizează ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Totodată, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a informat Ministerul Sănătăţii că rapoartele de evaluare ale moleculelor pentru actualizarea listei în întregime realizate în conformitate cu cerinţele UE vor fi finalizate şi transmise pentru dezbatere publică la începutul lunii octombrie, conform calendarului aprobat de actualizare, a precizat sursa citată.

În 22 august, ministrul Sănătăţii declara, pentru Mediafax, că ANMDM a primit peste 120 de dosare pentru actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite, cererile vizând afecţiuni diverse.

Cele mai citite

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Este în stare gravă. Un agresor a fost reținut

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat și a fost transportat la un spital. UPDATE: Starea premierului Slovaciei este gravă. El a fost internat la...

Parlamentul Georgiei a aprobat legea împotriva “influenței străine”, în ciuda protestelor de pe străzi

Parlamentul din Georgia a aprobat legea menită să sancționeze "influența străină", în ciuda protestelor de pe străzi și a avertismentelor că proiectul de lege...
Ultima oră
Pe aceeași temă