16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAlunițele ne avertizează asupra cancerului de piele

Alunițele ne avertizează asupra cancerului de piele

Persoanele care au mai mult de 11 alunițe pe brațul drept prezintă un risc peste medie pentru apariția cancerului de piele, relatează BBC News, conform Mediafax

Numărarea aluniţelor de pe braţul drept al unei persoane reprezintă un bun indicator al numărului total al aluniţelor de pe întregul corp al acesteia. Peste 100 de aluniţe reprezintă un risc de cinci ori mai mare decât cel mediu.

Studiul, publicat în British Journal of Dermatology, a folosit date medicale obţinute de la 3.000 de gemeni din Marea Britanie.

Medicii de familie ar putea utiliza această descoperire pentru a identifica persoanele ce prezintă cele mai mari riscuri de cancer al pielii, au spus autorii studiului.

Melanomul este un tip de cancer de piele care afectează peste 13.000 de persoane din Marea Britanie în fiecare an.

El apare din aluniţe cu o dezvoltare anormală, aşadar riscul de diagnosticare cu melanom este asociat cu numărul de aluniţe pe care le are un pacient.

Cercetătorii de la King’s College din Londra au studiat un grup reprezentativ de femei gemene, pe o perioadă de opt ani, colectând informaţii despre tipurile de cancer, pistruii şi aluniţele apărute pe corpurile acestora.

După ce au repetat experimentul pe un grup mai mic – aproximativ 400 femei şi bărbaţi cu melanom -, savanţii britanici au găsit o metodă rapidă şi uşoară de analizare a riscului de cancer de piele.

Femeile cu peste 7 aluniţe pe braţul drept au un risc de 9 ori mai mare de a avea peste 50 de aluniţe pe întregul corp.

Femeile cu peste 11 aluniţe pe braţul drept au cel mai probabil peste 100 de aluniţe pe întregul corp, fapt ce înseamnă că prezintă un risc sporit de a dezvolta melanom.

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă