5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialBănicioiu promite a treia actualizare a listei de medicamente până la...

Bănicioiu promite a treia actualizare a listei de medicamente până la sfârşitul anului

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, marţi, că a treia actualizare a listei de medicamente compensate va fi făcută până la sfârşitul anului, informează Mediafax.

Nicolae Bănicioiu a spus că, în momentul în care a preluat mandatul de la Ministerul Sănătăţii, partea de medicamente compensate a fost una dintre principalele preocupări ale sale.

"Toată lumea spunea că o să vină şi noua echipă şi nu o să facă nimic. Procesul prin care medicamentele sunt evaluate nu este un proces simplu şi nici nu ar trebui să fie un proces simplu, pentru că atunci rişti să denaturezi scopul acestui proces. De aceea, am venit cu o propunere de a regândi întreg sistemul, tot mecanismul de evaluare şi de includere în lista de medicamente compensate şi am mutat toate aceste atribuţii către Agenţia Naţională a Medicamentului. Am avut, în cele opt luni, două actualizări pe medicamente compensate, una a fost în luna iulie, pe medicamente orfane, iar 23 au fost introduse acum două săptămâni, prin hotărâre de guvern. Am avut cele două actualizări, care sunt deja finalizate, urmează să ne pregătim pentru cele cu negociere cost-volum între Casa de Asigurări şi firmele producătoare", a declarat Nicolae Bănicioiu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

Ministrul Sănătăţii a apreciat că, după şapte ani în care această listă nu a fost actualizată, ceea ce s-a întâmplat în acest an reprezintă un "pas important înainte".

"Consider că este un pas important, în primul rând pentru că avem un mecanism continuu, în al doilea rând pentru că putem face o actualizare într-un timp, zic eu, corect faţă de pacient, având în vedere că noi am pus mecanismul la punct şi a durat câteva luni de zile să facem acest lucru, pentru că, practic, noi vorbim din iulie până în noiembrie de două actualizări ale listei de medicamente compensate. Până la final de an, urmează o a treia actualizare a listei şi cred eu că, din acest punct de vedere, putem fi relativ mulţumiţi că lucrurile încep să intre în normal. Sunt ţări în care actualizarea se face şi la cinci luni, şi România poate fi încadrată, din momentul acesta, pe acest făgaş", a mai spus Bănicioiu.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă