14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCâte servicii medicale au fost acordate la nivel naţional

Câte servicii medicale au fost acordate la nivel naţional

Peste 440.000 de servicii medicale au fost acordate, marţi, la nivel naţional, peste 300.000 fiind validate cu cardul naţional de sănătate, potrivit statisticilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), informează Mediafax.

Astfel, până la ora 18.00 au fost acordate 303.219 servicii medicale cu cardul de sănătate şi 140.473 de servicii fără card, potrivit CNAS.

În Bucureşti, numărul serviciilor validate cu cardul este dublu faţă de numărul de servicii acordate fără card de sănătate. Astfel, au fost validate cu cardul 41.338 de servicii, dintre care 18.016 în cabinetele medicilor de familie, şi acordate fără card 20.155 de servicii, dintre care 8.855 prin cabinetele medicilor de familie.

Totodată, la nivel naţional au fost date cu card 95.534 de reţete cu cardul de sănătate şi fără card – 88.871 de reţete.

Potrivit CNAS, furnizorii de servicii medicale care întâmpină probleme de funcţionalitate a cardului de sănătate trebuie să apeleze la helpdesk pentru a remedia problemele în cel mai scurt timp. În situaţia în care această problemă nu poate fi remediată rapid, medicul îi va acorda serviciul medical pacientului fără a-l valida cu cardul de sănătate. Aceste servicii vor fi decontate în sistem, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...
Ultima oră
Pe aceeași temă