9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialCE a aprobat un nou tratament pentru hepatita C

CE a aprobat un nou tratament pentru hepatita C

Comisia Europeană a aprobat un nou tratament care, în asociere cu alte medicamente, tratează infecţia cronică cu virusul hepatitic C la adulţi şi care a avut o rată de vindecare de până la 100 la sută în studii clinice, inclusiv la pacienţi cu boli hepatice avansate, relatează Mediafax.

Medicamenul aprobat de Comisia Europeană se numeşte Daklinza (Daclatasvir) şi este dezvoltat de Bristol-Myers Squibb pentru tratamentul infecţiei cronice cu virusul hepatitic C.

"Atunci când Daklinza este utilizat în asociere cu sofosbuvir, reprezintă o schemă terapeutică exclusiv orală, fără interferon, care a prezentat rate de vindecare de până la 100% în studii clinice, inclusiv la pacienţi cu boli hepatice avansate, genotip 3 şi pacienţi care nu au răspuns la tratamentul cu inhibitori de protează 3. Daklinza este primul inhibitor al complexului NS5A aprobat în Uniunea Europeană şi va fi disponibil pentru utilizare în asociere cu alte medicamente, asigurând o durată mai scurtă de tratament (12 sau 24 de săptămâni), comparativ cu 48 de săptămâni în schema terapeutică bazată pe interferon şi ribavirină", potrivit unui comunicat al companiei.

Nu se recomandă tratamentul cu Daklinza în monoterapie.

Siguranţa administrării medicamentului pentru tratamentul hepatitei C a fost demonstrată în cadrul unor grupuri variate de pacienţi, inclusiv pacienţi vârstnici, pacienţi cu boală hepatică avansată, cei care au fost supuşi unui transplant hepatic şi pacienţi co-infectaţi cu HIV.

Comercializarea Daklinza în Uniunea Europeana va fi stabilită individual de fiecare stat membru.

În Uniunea Europeană, sunt aproximativ nouă milioane de persoane infectate cu virusul hepatitei C (VHC), responsabil pentru 63% din transplanturile hepatice în rândul pacienţilor cu boală hepatică.

Virusul hepatitic C infectează ficatul şi se transmite prin contact direct cu sângele infectat şi produse infectate pe bază de sânge. Până la 90% dintre persoanele infectate cu virusul hepatic C nu neutralizează spontan virusul şi devin infectate cronic. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 20% dintre persoanele cu hepatita cronică C vor dezvolta ciroză şi, dintre acestea, aproximativ 5 – 7 la sută vor deceda din cauza consecinţelor infectării.

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă