12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCe spitale asigură asistenţa medicală în perioada Paştelui

Ce spitale asigură asistenţa medicală în perioada Paştelui

Toate cele nouă spitale de urgenţă din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov asigură, prin liniile de gardă, asistenţa medicală în perioada sărbătorilor de Paşte, Direcţia de Sănătate Publică are un serviciu permanent, iar 13 farmacii au program non-stop.

În perioada sărbătorilor pascale, respectiv de sâmbătă până luni, vor asigura permanent asistenţa medicală Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar, Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon", Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan", Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie".

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) va avea program normal de lucru în perioada Paştelui, solicitările populaţiei fiind preluate la numărul unic de urgenţă 112. În această perioadă, Serviciul de Ambulanţă va asigura şi eliberarea de certificate constatatoare de deces.

"În această perioadă, vom lucra la capacitatea normală, nu au fost aprobate concedii şi nici recuperări. Pentru noaptea de Înviere, vom suplimenta cu cinci numărul de echipaje, ambulanţele fiind distribuite la Catedrala Patriarhală şi la alte câteva biserici care ne-au solicitat ajutorul", a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul SABI, dr. Alis Grasu.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din strada Spiru Haret nr. 14, din sectorul 1.

Colegiul Farmaciştilor Bucureşti a anunţat că în perioada sărbătorilor pascale, de sâmbătă până luni, 13 farmacii vor avea program non-stop, arată Ministerul Sănătăţii.

În Sectorul 1 vor fi deschise farmaciile Real Green Pharma SRL (bulevardul Ion Mihalache nr. 40, bl 33 B), Dona Magheru (bulevardul Magheru 32-36), Dona 61 Pajura (str. Pajura nr. 7), Help Net 15 (bulevardul Ion Mihalache nr. 92), Help Net nr. 52 (bulevardul lt. aviator Radu Beller nr. 37) şi Farmacia 43 Centrofarm (str. Nicolae Caranfil nr. 4).

În Sectorul 2 vor avea program non-stop farmaciile SC Fast Pharm SRL (str. Ştefan cel Mare nr. 8) şi Help Net 4 (Şoseaua Mihai Bravu nr. 128, bl D 24), în Sectorul 4 – farmaciile Arta Brâncoveanu (bulevardul Constantin Brâncoveanu nr. 110B), Arta Farm Impex (Şoseaua Berceni nr. 25, bl. 38) şi Help Net 14 (bulevardul Unirii nr. 27, bl. 14-15), în Sectorul 5 – Help Net 16 (Calea 13 Septembrie nr. 126, bl. P34) şi în Sectorul 6 – Help Net 46 (Drumul Taberei nr. 44, complex Comercial A7).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă