10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCele mai bune alimente pe timp de caniculă

Cele mai bune alimente pe timp de caniculă

În zilele caniculare, este recomandată o alimentaţie care să ne aducă un surplus de vitamine şi minerale, dar şi un consum sporit de lichide. Alimentele trebuie să fie uşoare şi variate, care să asigure organismului necesarul de proteine, carbohidraţi şi lipide. Şi asta pentru că, vara, corpul face eforturi să îşi scadă temperatura, în principal prin eliminare de apă, dar cu efectul nedorit al pierderii unor cantităţi importante de săruri minerale. Astfel, temperaturile ridicate cresc riscul deshidratării, putând provoca totodată şi variaţii periculoase ale valorilor tensiunii arteriale şi, desigur, insolaţie. În plus, aerul condiţionat ne obligă la un efort suplimentar de adaptare la schimbările bruşte de temperatură.

Însă o alimentatie corectă ne va ajuta să ne adaptăm mai uşor. Nutriţioniştii afirmă că dietele de vară ar trebui să fie în mod constant axate pe fructe şi legume, care au un conţinut de apă între 80 şi 95%. Dintre legumele care asigură o hidratare intensă, vedetele de sezon sunt castraveţii, cu 97%, urmaţi de salată – 95%, roşii şi dovlecei – 94%. De aceea, este bine ca legumele şi fructele proaspete să constituie cea mai mare parte din meniul zilnic, deoarece sunt surse de vitamine, enzime, fibre şi antioxidanţi.

Exemple de alimente “anticaniculă”:

– fructe: pepeni verzi şi galbeni, pere, mere, caise, mango, smochine etc.;

– legume: roşii, castraveţi, dovlecei, ardei, vinete, ciuperci, conopidă, fasole verde etc.;
– cereale integrale, orez, pâine neagra cu seminţe;
– produse lactate;
– sucuri din fructe şi legume;
– ceaiuri (ceai verde, negru, infuzii de plante).

Medicii spun că produsele lactate, în special iaurtul, trebuie incluse în dieta de vară, şi asta pentru că sunt răcoritoare, dar aduc şi un aport optim de săruri minerale organismului, ajutând în compensarea pierderilor prin transpiraţie. Dintre celelalte alimente, peştele conţine o cantitate însemnată de apă, de la 65 la 80%, iar carnea, între 50% şi 70%. Menţiune specială: Carnea de peste alb este o alegere bună pe timp de căldură puternică.

O variantă delicioasă o reprezintă sucurile naturale si smoothie-urile, redutabile prin aportul lor de vitamine. De asemenea, ne alungă oboseala din timpul caniculei. Datorită aportului considerabil de fibre, supa de legume este alegerea ideală pentru prânz sau cină, pentru că asigură şi o rehidratare sănătoasă, fiind un amestec redutabil în lupta împotriva constipaţiei şi a balonării.

Citeşte şi: METEO. Caniculă în toată ţara până duminică

Deşi sunt foarte tentante, îngheţata sau produsele ţinute la frigider nu fac bine corpului, atrag atenţia cercetătorii citati de publicaţia Daily Mail. În schimb, pentru că oferă corpului un aport foarte bun de calciu şi magneziu, pâinea cu cereale este indicată în perioadele călduroase, dar şi berea, însă consumată cu moderaţie. La fel, mâncărurile picante sunt şi ele bune atunci când temperaturile sunt ridicate, pentru că ajută corpul „să transpire“, dând un impuls procesului natural al organismului de termoreglare.

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă