13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCifrele negre ale vaccinării, scăpate de sub control de Ministerul Sănătății

Cifrele negre ale vaccinării, scăpate de sub control de Ministerul Sănătății

Oficialii Ministerului Sănătății „lucrează la o lege a vaccinării“, speriați de cifrele pe care nu le-au putut ține în frâu în ultimii ani: unele vaccinuri sunt refuzate chiar și de până la 30 la sută dintre părinți.

Numărul părinților care refuză imunizarea copiilor a crescut cu mai mult de trei procente în 2014, față de anul anterior. Organizația Mondială a Sănătății recomandă o vaccinare de peste 95% – nivel necesar pentru ținerea sub control a unor boli. În România, rata medie pentru unele vaccinuri a scăzut chiar și sub 70 la sută, nivel care i-a determinat pe oficialii Ministerului Sănătății să anunțe că „lucrează la o lege a vaccinării“. Deși cifrele privind imunizarea nu au scăzut peste noapte, rata descendentă fiind vizibilă încă din anii trecuți, ministerul anunță abia acum măsuri drastice de redresare.

În plus, în afară de faptul că se va inspira din acte legislative similare din Franța, Germania sau Polonia, proiectul de lege rămâne un mister, pentru moment. Ministerul Sănătății nu a răspuns întrebărilor României libere cu privire la stadiul acestui proiect, la tipul de măsuri care vor fi impuse și la cauzele identificate de instituție ale descreșterii încrederii părinților în vaccinuri.

„Am luat această decizie întrucât există o campanie foarte agresivă antivaccinare, a scăzut mult numărul doritorilor şi a crescut opoziţia părinţilor. Există riscul reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar. Să nu uităm că polio-mielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării“, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, citat de agenția de presă Mediafax. În România au avut loc două epidemii de rujeolă și una de rubeolă în ultimii ani, ca urmare a reducerii vaccinării, potrivit datelor Centrului Național de Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile.

Vaccinul și Biserica

Campania agresivă antivaccinare de care vorbea ministrul Sănătății nu este una caracteristică doar României. În Australia, de exemplu, guvernul a trimis recent în Parlament un proiect de lege care spune că părinții care nu își vaccinează copiii vor rămâne fără indemnizația pentru creșterea copilului și nu vor mai beneficia de reduceri de taxe și impozite. În România, campania a luat avânt mai ales în ultimii ani, prin vocea unor vedete și a unor fețe bisericești. “Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca și cum l-ar da la moarte“, a spus părintele Iustin Pârvu într-un interviu în 2009. Aceste cuvinte au fost preluate de nenumărate site-uri și bloguri anti-vaccinare, precum și de platforme religioase care se declară împotriva imunizării.

Cel mai recent elan a ceea ce poate fi numit mișcarea anti-vaccin a venit în urma publicării cărții „Vaccinurile – Prevenție sau boală“. Faptul că volumul este semnat de un medic – dr. Christa Todea-Gross – a făcut ca acesta să fie considerat literă de lege de unii părinții, în ciuda erorilor și lipsei de dovezi științifice semnalate recent de hotnews.ro. Autoarea cărții care vorbește despre “prevenția care uneori ucide“ este coordonatoarea unui program al Asociației Filantropice Medical Creștine Christiana, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului. Oficial, însă, Biserica Română declară că „susține vaccinările dacă acestea urmăresc scopuri terapeutice“.

STATISTICĂ NEAGRĂ

La nivel național, numărul vaccinărilor a scăzut cu 3% în 2014 față de 2013.

România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin.

Rata medie de acoperire vaccinală este de doar 69,4% pentru vaccinul împotriva difteriei, tetanosului și pertusis și de doar 75,4% pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei și oreionului .

În România, rata medie pentru unele vaccinuri a scăzut chiar și sub 70 la sută.

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...
Ultima oră
Pe aceeași temă