10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCioloş, despre noul ministrul al Sănătăţii: îi voi acorda tot sprijinul pentru...

Cioloş, despre noul ministrul al Sănătăţii: îi voi acorda tot sprijinul pentru a pune bazele unei reforme reale în acest domeniu

Premierul Dacian Cioloş a participat, vineri, la prima întâlnire de lucru la Ministerul Sănătăţii cu noul ministru, Vlad Voiculescu, prim-ministrul precizând că îi va acorda acestuia tot sprijinul pentru a pune bazele unei reforme reale în domeniu. 

"Prima întâlnire de lucru la Ministerul Sănătăţii cu noul ministru, Vlad Voiculescu. L-am propus pentru conducerea ministerului pe Vlad Voiculescu după ce am cântărit îndelung între a alege un om din sistem sau un om din afara sistemului, care să cunoască domeniul, dar care să vină cu credibilitatea unei viziuni echidistante, cu idei de reformă şi de evoluţie în sistem. Vlad este un economist cu experienţă de management în zona financiar-bancară, dar care, timp de câţiva ani, a avut ocazia să cunoască bine sistemul medical din România, pentru că a fost implicat în domeniu, din partea societăţii civile şi a lucrat într-un mod foarte structurat şi profesionist în relaţie directă cu medici din România", a scris Dacian Cioloş, vineri, pe pagina sa de Facebook. 

Premierul a mai spus că, dată fiind situaţia în momentul de faţă şi aşteptările din partea societăţii, a decis să îşi asume un risc şi să îl propună pe Vlad Voiculescu în funcţia de ministru al Sănătăţii. "Dată fiind situaţia în momentul de faţă, aşteptările foarte mari din partea societăţii, tensiunile care există şi în sistemul medical, pentru că pentru foarte mulţi medici oneşti e foarte greu să accepte şi să integreze critici generalizate vizavi de sistem, am decis să-mi asum un risc şi să vin cu această propunere. Mandatul său începe astăzi şi vreau să subliniez că îi voi acorda în continuare tot sprijinul pentru a pune bazele unei reforme reale în acest domeniu", mai afirmă Dacian Cioloş. 

Premierul Dacian Cioloş a mai spus, potrivit Agerpres, că noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, îşi va definitiva echipa în acest week-end, iar la începutul săptămânii viitoare va prezenta măsurile pe care le are în vedere pentru lunile următoare. "Am avut o scurtă întâlnire cu conducerea ministerului. Domnul ministru a rămas să discute cu colaboratorii şi dânsul mi-a spus că în cursul acestui week-end o să îşi definitiveze echipa şi la începutul săptămânii viitoare o să anunţe o conferinţă de presă cu măsurile pe care le are în vedere şi cu programul pe care îl are în vedere să îl aplice pe următoarele luni", a precizat premierul, la Ministerul Sănătăţii, după instalarea noului ministru. 

Premierul a menţionat că i-a transmis noului ministru al Sănătăţii că nu aşteaptă o reformă profundă a sistemului întrucât în câteva luni nu se poate realiza acest lucru, însă i-a subliniat că există suficientă "materie" pentru a defini, în următoarele luni, câteva măsuri care să eficientizeze funcţionarea sistemului. "I-am spus că nu aştept să venim cu o reformă profundă a sistemului de sănătate, în câteva luni de zile asta nu se poate face, dar se discută deja de câţiva ani de reforme în sănătate care au fost făcute şi lăsate deoparte. Cred că avem suficientă materie, să spunem aşa, pentru a putea defini în următoarele luni câteva măsuri care să eficientizeze funcţionare sistemului, să redea încrederea tuturor oamenilor oneşti – şi sunt mulţi oameni oneşti în sistemul de sănătate -, să le redea încrederea că se poate lucra în mod profesionist, măsuri care să ducă la controlul şi la eficientizarea utilizării banului public şi a fondurilor la CNAS, dar şi orice alte proiecte de investiţii care se fac în sistemul de sănătate", a susţinut şeful Executivului.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă