11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCioloş: Nu am primit informări SRI pe tema spitalelor

Cioloş: Nu am primit informări SRI pe tema spitalelor

Premierul Dacian Cioloş a declarat că nu a primit informări de la SRI pe tema infecţiilor intraspitaliceşti şi a anunţat că a avut o discuţie "în urmă cu ceva zile" cu directorul SRI, Eduard Hellvig, iar acesta a promis că îi va trimite "în sinteză" toate elementele pe care le are.

Şeful Executivului a fost întrebat de jurnaliştii prezenţi la Parlament luni la "Ora premierului" dacă a primit informări de la Serviciul Român de Informaţii (SRI) pe tema problemelor din spitale, iar el a negat. "Nu, nu am primit. Am avut o discuţie cu domnul director Hellvig în urmă cu ceva zile şi mi-a promis că îmi va trimite în sinteză toate elementele pe care le au şi i-am solicitat, într-adevăr, sprijinul şi dânsului", a spus premierul, citat de Mediafax.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat, luni, că instituţia avea cunoştinţă despre situaţia privind infecţiile intraspitaliceşti, menţionând că a transmis aproximativ o sută de informări în ultimii cinci ani decidenţilor legali. "În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecţiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanţii utilizaţi la nivelul unităţilor spitaliceşti din ţară. Printre beneficiarii legali ai informărilor noastre pe această problematică sunt preşedinţii de Consilii Judeţene, prefecţii, miniştrii, primul-ministru, Preşedintele României. Toţi aceşti beneficiari legali au primit informări constante, fiecare, potrivit atribuţiilor lor, despre disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate din România. În ultimii cinci ani, SRI a trimis circa 100 de informări, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti", au transmis, luni, oficialii SRI.

Între timp, Comisia de control SRI a solicitat serviciuluii să precizeze de când avea datele privind posibilitatea unor infecţii intraspitaliceşti, când au informat prima dată beneficiarii, care sunt aceştia şi dacă au răspuns, a declarat, luni, vicepreşedintele Comisiei de control, Marius Popa. ''În primul rând, Comisia de control asupra activităţii SRI a solicitat un răspuns ca urmare a unei solicitări făcute de un ONG, ActiveWatch, solicitare care conţinea trei întrebări care erau adresate comisiei şi pe care le-am retransmis SRI. Noi am solicitat nişte informaţii suplimentare legate de acest scandal al infecţiilor intraspitaliceşti, respectiv am solicitat să ne spună de când aveau datele privind posibilele neregului care să faciliteze aceste infecţii, când au informat prima dată beneficiarii, care sunt beneficiarii şi câte informaţii au transmis fiecărui beneficiar şi, de asemenea, dacă au primit un răspuns din partea acestor beneficiari'', a anunţat deputatul PNL Marius Popa.

Comisia poate să trimită mai departe anumitor instituţii ale statutului răspunsul SRI şi să ceară verificarea autenticităţi acestui răspuns, a afirmat vicepreşedintele Comisiei de control asupra activităţii SRI, precizând că DNA sau procuratura ar trebui să verifice pentru că ei sunt singurii care pot să aibă acces la documentele interne ale SRI. ''Procurorii se pot şi autosesiza în acest caz şi pot solicita de la SRI informaţiile şi informările respective şi, de asemenea, lista beneficiarilor, după care se poate deschide o anchetă'', a mai spus Marius Popa. 

Liberalul a susţinut că parlamentarii din Comisia SRI vor să verifice ''în ce măsură SRI şi-a făcut datoria''. ''Având în vedere atribuţiile noastre strict de control, noi vrem să verificăm în ce măsură SRI şi-a făcut datoria, adică a înaintat aceste informaţii beneficiarilor şi, de asemenea, suplimentar am pus o întrebare, nu cred că vom putea să facem public conţinutul răspunsului, o să dăm un comunicat şi o să sintetizăm dacă SRI şi-a făcut datoria sau nu'', a conchis Marius Popa.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Artista Shakira scapă de ancheta de fraudă fiscală din Spania

Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat...

România va avea avioane de luptă care pot transporta arme nucleare

România cumpără avioane de luptă F-35 iar acest model de avion poate transporta arme nucleare. Confirmarea privind capacitatea avionului F-35 de a transporta arme nucleare...

VIDEO. STB are un nou site. Cum să-l utilizezi

Societatea de Transport București (STB) anunță că are un site nou. “Avem site nou! Intră pe www.stb.ro STB este mai accesibil și în varianta digitală. Începând de...
Ultima oră
Pe aceeași temă