16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialCooperare franco-română în domeniul arsurilor grave

Cooperare franco-română în domeniul arsurilor grave

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România, au avut o întâlnire pe tema evoluțiilor și perspectivelor cooperării franco-române în domeniul sănătății, se arată într-un comunicat de presă. În cadrul acestei întâlniri, cei doi oficiali au discutat despre continuarea cooperării bilaterale privind unitatea de arși grav de la Spitalul Floreasca și despre posibilitatea consultării unor specialiști francezi în mari proiecte de infrastructură sanitară.

Fiind una dintre prioritățile asumate de ministrul Voiculescu, întâlnirea cu Excelența Sa François Saint-Paul a mai avut ca temă și explorarea unor posibile parteneriate între spitalele franceze și românești, în cadrul acordului semnat în februarie 2016 între ministerul român al Sănătății și Assistance Publique – Hôpitaux de Paris privind stagii de formare pentru medici.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă