10 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialCriză de vaccin antirabic în România

Criză de vaccin antirabic în România

Un copil de 11 ani din Bârlad, mușcat de față de un câine, a fost transferat ieri la o clinică din Iași, pentru că acolo se găsea ser antirabic. La fel s-a întâmplat, în aceeași zi, cu un alt minor, din județul Vaslui, pentru care s-a adus ser antirabic din Focșani.

Toate acestea se întâmplă din cauza crizei de ser antirabic cu care se confruntă în aceste zile România. Faptul a fost scos în evidență chiar de doctorul Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului “Matei Balș”. Acesta a tras un semnal de alarmă, susținând că “serul lipsește aproape cu desăvârșire la nivelul țării”.

Serul antirabic este necesar pacienților mușcați de animale atunci când există suspiciune de rabie. Apostolescu s-a referit în acest context la faptul că pe piața românească există doi distribuitori care, deși au câștigat licitația pentru asigurarea stocurilor de ser antirabic, nu se achită de obligația lor. “Acești doi distribuitori nu au medicamentul în stoc. Ei practic nu își onorează licitația câștigată”, a conchis oficialul de la “Matei Balș”.    

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...

Ligia Deca nu crede că școlile pot efectua testare antidrog

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat miercuri că majoritatea şcolilor nu sunt dotate cu infrastructura necesară pentru a efectua testări antidrog în mod eficient. Deca...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...
Ultima oră
Pe aceeași temă