11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCriza și efectele ei benefice asupra individului

Criza și efectele ei benefice asupra individului

Criza e greu de dus atunci când ești în contact cu emoțiile tale și nu apelezi la butonul uitare, sau la întrerupătorul pe modul închis, sau la răsturnare triumfalistă de situație. S-o trăiești până la capăt! Merită?

Iluzia

Cine nu ar visa să-și conserve viața cu un cumulum de întâmplări fericite adunate pe tot parcursul vieții? Să fie persoana care și-ar imagina să fie, să fi beneficiat la naștere de consilierea celor mai generoase ursitoare, să fi avut copilăria cea mai fericită și părinții cei mai instruiți de comitetul psihana­liștilor de la Viena, iar întâmplările vieții să fi fost de-a dreptul formatoare, fără nici un iz traumatic. Să fi avut inspirația cea mai autentică și să fi devenit de când își punea problema devenirii exact ce talentul îi spunea. Să fi ales ca partener de viață persoana cea mai potrivită, cu care nici o discuție
n-ar mai fi necesară, iar înțelegerea atât de silențioasă, încât orice cuvânt s-ar transforma într-o gălăgie infernală. Iar copiii să se separe exact la momentul potrivit, pentru ei și pentru părinți, în așa fel încât nimeni să nu sufere.

Și deziluzia

Nimănui nu i se întâmplă așa. Nu pentru că acolo sus, cineva nu ne iubește și, prin urmare, ni se dă de dus o povară mai mare decât putem s-o ducem, ci pentru că omul, prin natura lui, are în mandatul genetic sarcina de a evolua, a progresa sau a crește. Nu putem crește pe repede înainte, ci creștem puțin câte puțin, și chiar și atunci creșterea este dureroasă. Se întâmplă, de fiecare dată, la fiecare trecere de etapă, o nouă organizare, o nouă descoperire care va amenaja o nouă logică de a gândi și un nou tip de relație cu oamenii. Și nimeni nu face schimbări de dragul schimbării, ci schimbările se produc datorită faptului că soluțiile de până atunci nu mai funcționează. Atunci persoana intră în criză.

Criza și reorganizarea

Criza semnalează momentul de impas „așa nu mai pot continua!”. Procesul intern de dezvoltare va întâlni problema, pe care o va percepe acut ca dificilă, în cadrul relațiilor cotidiene. Criza este mereu acolo, ne așteaptă în principiu pe toți în diferite momente ale vieții. Este necesară pentru că cere structură în identitate, în subiectivarea trăirilor. Dacă o criză nu a fost organizată bine în copilărie sau la momentul ei prielnic, se va reactiva în viața de adult și în cadrul relațiilor, cerând soluții. Momentele de criză sunt resimțite ca o stare generală de urgență, ca într-un fel de așteptare a salvării, după ce ai sunat la 112. Starea de neputință și de neajutorare este acută. În criză este important să-ți organizezi criza și să te organizezi în criză, începând astfel să o tratezi.

O situație

După ani de căsătorie, o femeie descoperă că, odată ce a plecat soțul de acasă, s-a dărâmat toată organizarea. Nu mai există el și nu mai poate gravita într-o mișcare de rotație în jurul lui. Nu-și mai poate regla iubirea de sine, pentru că a dispărut oglinda care să o reflecte frumoasă sau urâtă, bună sau rea. Nu mai poate mânca, pentru că uită să o facă dacă nu este iubită. Starea de neajutorare și inflația de soluții care până atunci au funcționat au determinat-o să-și facă ordine în viața ei. După ce a ajuns cenușă și s-a recompus din ea, a descoperit în primul rând că ea este centrul universului ei și nimeni altcineva. Nu că lumea se învârte în jurul ei și doar ea contează pentru toți, ci că în universul ei interior ea este centrul. Se descoperă suverana populației lumii interne, stărilor ei de bine sau de rău, amenajărilor interioare, responsabilă pentru curățenia, dezordinea sau mizeria morală și emoțională, cu musafiri pe care nu-i mai lasă să intre în interiorul ei și să devină gazde, să-i fixeze regulile de funcționare ale propriului spațiu intern. Dar și că poate merge în vizită în alte spații interne ale prietenilor și se simte bine, ca acasă, mulțumind pentru ospitalitate.

Cine ești

Reorganizarea începe de aici: fiecare persoană este centrul propriului univers intern. Când crezi că poziția centrală e vacantă pentru altcineva, poți rata frumusețea și bogăția vieții individuale, în doi, în familie, în grupul de prieteni, de colegi. Am întâlnit oameni care, după momente de remaniere a vieții cotidiene, nu își remaniază și viața interioară și încearcă să își cons­truiască un nou start cu aceeași logică și cu același mod de organizare. Multe femei se tem să mai iubească sau își aleg partenerul cu mare atenție, pentru că repetă același mecanism care a dus la criză: bărbatul care să preia meseria de centru al universului lor. Tot din acest motiv, alte femei îi „angajează” 1 an, 2 sau 3, de probă, pentru a le testa anduranța și forța de a fi centru al universului lor. Dacă nu sunt buni pentru această grea misiune, le deschid larg ușa să plece. Vorbesc despre femei, dar și la bărbați lucrurile stau asemănător.

Concluzia

Criza și suferința care o însoțește ne aduc aminte că suntem ființe umane. A trăi înseamnă deopotrivă să căutăm fericirea, dar să și înfruntăm experiențe și trăiri legate de pierderi, de separări, de deziluzii, de trădări, de sacrificii, de renunțări, de prăbușire, de dezorganizare, de renaștere din propria cenușă. Ceea ce diferențiază oamenii este modalitatea de a face trecerea de la o etapă la alta: fie transformă experiența într-una care să le lărgească spațiul intern, într-o mișcare progresivă, incluzând suferința în complexitatea ființei, fie se blochează și se imobilizează, făcând acțiuni și agațându-se de oameni pentru a lăsa suferința în stand-by. Sau se pot prăbuși într-o mișcare regresivă, în sensul în care nu își pot permite o dezvoltare suficientă. Progres, blocaj, regres sunt cele trei provocări ale crizei.

Deci, merită s-o trăiești până la capăt! Doar așa vom descoperi cu adevărat cine suntem și ce potențial avem.   

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă