10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCum trebuie să luptăm împotriva caniculei. Sfaturi de la MS

Cum trebuie să luptăm împotriva caniculei. Sfaturi de la MS

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publică și serviciilor de urgență activarea măsurilor în caz de caniculă, în urma avertizării meteorologilor, informează Agerpres.

Astfel, Direcțiile de Sănătate vor efectua controale și vor stabili puncte de acordare a primului-ajutor, în colaborare cu auoritățile locale, să verifice condițiile de asigurare a asistenței medicale în unitățile sanitare, și să se asigure că există stocuri de medicamente de urgență.

Agenția Națională de Meteorologie a anunțat un cod de caniculă, valabil până joi. În această perioadă, se vor înregistra temperaturi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Citește și: Avertizare de CANICULĂ, de marți până joi

De asemenea, Ministerul Sănătății recomandă oamenilor să țină cont de sfaturile medicilor și să evite expunerea  să fie urmate sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide  (între 1,5 — 2 litri de lichide), fără a aștepta să apară senzația de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 — 20 de minute.

Medicii sfătuiesc să se consume, în fiecare zi, cât mai multe  fructe și legume proaspete. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile.

Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Aerul condiționat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Dacă este absolut necesară expunerea la soare între orele amiezii, trebuie să folosim o ținută adecvată:  pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise.

Persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor  medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

În cazul copiilor aflați în tabără, medicii recomandă ca alimentele să respecte riguros normele de igienă și să fie proaspete, iar însoțitorii să aibă grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor. În timpul zilei, copiii vor fi supravegheați, iar locurile de joacă trebuie amplasate la umbră.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă