22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialDe ce ne îmbolnăvim în vacanţă (I): "Letargia de concediu"

De ce ne îmbolnăvim în vacanţă (I): “Letargia de concediu”

Viroze, dureri de cap, nevralgii, toxiinfecţii alimentare, otite, conjuctivite, dermatite, alergii, abcese dentare, colici biliare sau renale – sunt câteva dintre cele mai frecvente patologii pentru care se apelează la asistenţa medicală de specialitate în timpul vacanţei. În plus, există şi o anumită tulburare de dispoziţie frecventă în această perioada, aşa-numita "letargie" de concediu.

Paradoxurile vieţii se aplică nu doar în domeniul activităţii profesionale sau al relaţiilor interpersonale, dar şi în cel al sănătăţii proprii. Iar sincronizarea poate fi o necunoscută mai ales în cazul unei întrebări legitime “De ce ne îmbolnăvim în concediu?”, când se presupune că suntem feriţi de o serie de factori favorizanţi ai bolii. Nu mai avem deadline-uri, riscul de a contracta o boală infecţioasă în colectivitate, sau chiar să fim victimă unui accident stupid la locul de muncă. Şi totuşi, specialiştii britanici şi cei olandezi au descoperit o serie de pericole care ne pasc în timpul liber din vacanţă. 

Multe persoane resimt, în timpul concediului, o stare de somnolenţă mai accentuată şi o nevoie acută de a lenevi. Ce-i drept, în timpul liber, mai ales la orele amiezii, o siestă pe plajă sau la umbra unui copac la munte este binevenită. Însă, experţii spun că lipsa de energie cel puţin la începutul perioadei de vacanţă are o explicaţie psihologică: relaxarea creierului, care nu mai este bombardat informaţional ca în restul anului. În plus, apare nevoia de recuperare după perioadele în care am dormit mai puţin decât ar trebui şi am suferit de o lipsă cronică de odihnă. 

Există şi alţi factori colaterali care accentuează starea de "letargie": căldura toporitoare din timpul verii, mesele mai îmbelşugate şi mai tihnite şi, eventual, consumul unor băuturi alcoolice. Pentru cei care se află la mare, un factor suplimentar care contribuie la starea de somnolenţă este influenţa aerului marin, încărcat cu ioni negativi de hidrogen, care ne îmbunătăţesc capacitatea de a absorbi oxigen şi măresc nivelul de serotonină, „hormonul fericirii”. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Razie în portul Constanța. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 34.000 de lei

La data de 10 mai, polițiștii din diverse structuri ale ordinei publice, rutiere și de siguranță a transporturilor au efectuat o acțiune de control...

Rușii presează și avansează în regiunea Harkov din Ucraina

Forţele ruse au început o operaţiune ofensivă de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov şi au obţinut câştiguri tactice semnificative, conform antena3.ro. Lupte grele...
Ultima oră
Pe aceeași temă