13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDouă secții moderne, inaugurate la Spitalul Militar

Două secții moderne, inaugurate la Spitalul Militar

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu și ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, au inaugurat, vineri, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, secţia de radioterapie din cadrul Centrului de boli oncologice şi blocul operator dermato-oncologic al Secţiei Clinice Dermatovenerologie, care au devenit, astfel, unele dintre cele mai moderne din ţară.

“Investiţiile realizate exclusiv de Ministerul Apărării Naţionale în cele două unităţi au fost substanţiale, făcând astfel posibilă modernizarea secțiilor şi achiziţionarea de aparatură de ultimă generaţie. Cele 15 milioane de lei folosite, deşi sunt o sumă considerabilă, nu reprezintă un cost prea mare în comparaţie cu beneficiile care vor fi aduse numeroşilor pacienţi care vor fi trataţi aici”, a spus ministrul Duşa.

“Pentru a face faţă solicitărilor şi a-i putea trata şi pe pacienţii civili, nu numai pe militari, am decis să suplimentăm personalul care va deservi secţia de radioterapie, astfel încât să se poată lucra în trei schimburi, mai ales că, la această oră, acesta este cel mai modern centru de profil din ţară”, a făcut cunoscut ministrul apărării naţionale.

De altfel, ministrul Duşa a anunţat că vor fi continuate investiţiile la SUUMC, până la sfârşitul acestui an urmând să fie finalizat Centrul de excelenţă pentru diagnostic şi tratament al glaucomului.

În acest sens, ministrul apărării naţionale a făcut apel şi la ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, prezent la ceremonia de astăzi, să includă Spitalul în mai multe programe naţionale în domeniu, pentru a beneficia şi de alte fonduri de la buget, în afară de cele alocate de M.Ap.N. medicinei militare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă