7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFond de urgenţă din partea SUA pentru combaterea virusului Zika

Fond de urgenţă din partea SUA pentru combaterea virusului Zika

Administraţia prezidenţială a SUA a informat luni, printr-un comunicat de presă, că va cere Congresului să aloce 1,8 miliarde de dolari ca fond de urgenţă pentru combaterea virusului Zika, a cărui răspândire pe continentul american este preocupantă, relatează luni DPA şi AFP, citate de Agerpres

Banii vor fi destinaţi pe de o parte, dezvoltării unui vaccin împotriva acestui virus transmis de ţânţari şi suspectat de provocarea unor malformaţii la nou-născuţi, şi, pe de alta, pentru consolidarea capacităţii de diagnosticare a virusului în sistemul de sănătate publică. 

“Vestea bună este că acesta nu este ca Ebola. Oamenii nu mor de Zika. O mulţime de oameni care îl iau nici măcar nu ştiu că îl au”, a declarat preşedintele american, Barack Obama, într-un interviu la CBS News. “Nu ar trebui să existe panică în această privinţă”, a adăugat şeful de la Casa Albă, menţionând că relaţia dintre virusul Zika şi microcefalie nu a fost dovedită încă. 

La 1 februarie, la finalul reuniunii unui comitet de urgenţă legat de virusul Zika, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că ”recenta creştere a numărului de cazuri de microcefalie şi de alte afecţiuni neurologice înregistrate în Brazilia, după o situaţie asemănătoare petrecută în Polinezia Franceză în 2014, reprezintă o urgenţă globală de sănătate publică”. Totodată, OMS a avertizat că numărul celor infectaţi cu Zika ar putea ajunge la patru milioane în următoarele 12 luni.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă