15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFoștii manageri ai Spitalului ''Sf. Ioan'' din Bucureşti, Alexandru Ciocâlteu și Petruţa...

Foștii manageri ai Spitalului ”Sf. Ioan” din Bucureşti, Alexandru Ciocâlteu și Petruţa Lazăr, reținuți pentru mită

Foștii manageri ai Spitalului Clinic de Urgenţă ''Sf. Ioan'' din Bucureşti, Alexandru Ciocâlteu și Petruţa Lazăr, au fost reţinuți joi pentru 24 de ore de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul anului 2008, în urma unei înţelegeri prealabile,  ”inculpata Lazăr Petruţa, în calitate de manager interimar, i-a pretins unei persoane ca după încheierea unui contract între Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” Bucureşti şi firma reprezentată de respectiva persoană, acesta din urmă să îi dea, cu titlu de mită, un procent de 5 % din valoarea contractului.  

Ca urmare, începând cu luna ianuarie 2009 până în august 2010, inculpata Lazăr Petruţa a primit de la respectiva persoană, cu titlu de mită, suma de 20.000 lei lunar, în total 480.000 lei pentru a facilita încheierea şi derularea contractului de mai sus (inclusiv efectuarea plăţilor către firma respectivă şi încheierea de acte adiţionale). În perioada primirii banilor cu titlu de mită, Lazăr Petruţa a ocupat funcţia de manager al spitalului şi ulterior pe cea de director financiar”.

Procurorii mai arată că, ulterior, după înlocuirea Petruței lazăr din funcţia de manager al spitalului cu Alexandru Ciocâlteu, acesta din urmă, la rândul său, i-a pretins aceleiași persoane şi a primit, lunar, cu titlu de mită, suma de 40.000 lei, pentru derularea contractului anterior menţionat, inclusiv semnarea de acte adiţionale şi efectuarea plăţilor, în total 2.880.000 lei.

Banii au fost primiţi de către Alexandru Ciocâlteu din februarie 2011 (scăzând cele 6 luni în care banii au fost primiţi de inculpata Lazăr Petruţa) până în noiembrie 2013 inclusiv.

 Alexandru Ciocâlteu i-a comunicat persoanei că o parte din suma de bani o va remite lui Lazăr Petruţa, aceasta ocupând în acel moment funcţia de director economic.

Astfel, în perioada 2011 – 2013, Petruța Lazăr a primit de la Ciocâlteu diferite sume de bani, cunoscând că acestea provin de la persoana respectivă, inculpata semnând în acea perioadă documente care vizau relaţia contractuală a spitalului cu firma respectivă.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

”Inculpaţii Lazăr Petruţa şi Ciocâlteu Alexandru urmează a fi prezentaţi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, maia arată DNA.

Cele mai citite

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă